Culiță Sterp, zi de naștere plină de surprize

Culiță Sterp își serbează ziua de naștere, iar partenera sa de viață a dorit să îi facă o urare specială, pentru ca o asemenea zi să nu treacă neobservată. Cântărețul de manele împlinește frumoasa vârstă de 30 de ani, iar cei din familie sărbătoresc alături de el și i-au transmis mesaje care mai de care mai frumoase, dar niciunul dintre ele nu se compară cu cel primit din partea mamei fiului ei.

Daniela Iliescu este recunoscătoare pentru faptul că a găsit omul perfect pentru ea, căruia i-a dăruit un copil și pe care își dorește să îl aibă alături de care își dorește să trăiască o viață întreagă și alături de care, de asememea, să construiască împreună tot ceea ce și-au propus și au visat pânâ la momentul actual. Ca orice cuplu și cel format din Culiță Sterp și Daniela Iliescu are visuri, despre care discută adesea până în noaptea.

Partenera manelistului i-a făcut și o dezvăluire emoționantă, iar mai apoi i-a mulțumit pentru faptul că alături de el a reușit să își întemeieze o familie frumoasă și să aibă un copil care crește văzând cu ochii și care, cine știe, poate îi va călca pe urme tatălui lui care a împlinit 30 de ani și care se consideră un om fericit din toate punctele de vedere. Daniela Iliescu a mai zis că viața alături de artist este o provocare continuă din care a avut foarte multe lucruri de învățat.

„La mulți ani, frumosul meu! Ești omul lângă care îmi doresc să trăiesc o viață și să construim împreună tot ce ne-am propus și tot ce visăm când stăm să povestim până noaptea târziu. Nu ți-am spus până acum, dar când îmi spui că ești fericit îmi umpli sufletul de bucurie.
Îți mulțumesc pentru că alături de tine am o familie frumoasă și un înger de copil și îți mai mulțumesc pentru că mă inspiri să fiu mai bună.

Viața lângă tine a fost o continuă provocare din care mi-am luat cele mai faine lecții. Te iubesc și îți doresc să ajungi mai departe decât îți imaginezi pentru că Dumnezeu îți va da după sufletul tău!”, a scris Daniela Iliescu, într-o postare.

„Te iubesc și îți mulțumesc că exiști în viața mea!”, a fost răspunsul lui Culiță Sterp.