Ce părere are Dana Budeanu despre consumul de greieri

Dana Budeanu nu evită să își exprime opinia despre orice subiect de interes pentru cei care o urmăresc încă de pe vremea când posta emisiunea pe YouTube în care comenta aparițiile vedetelor de la tot felul de evenimente fie de la noi din țară, fie din afară, fără să țină cont de faptul că oamenii nu o aveau la suflet și criticau la rândul lor atitudinea sa. În timp ce unii nu au putut fi de acord cu postările sale niciodată, alți au rămas alături de ea, încă o urmăresc și, de asemenea, plătesc abonament pentru a avea acces la aplicația vedetei, unde este încă activă și unde încă postează Verdictul, emisiunea care înainte apărea pe canalul ei de YouTube.

Ei bine, deși nu mai postează pe YouTube, nu înseamnă că nu își mai exprimă părerea despre cele mai interesante subiecte din România și nu numai, prin alte metode. Recent, a fost invitată în cadrul unei emisiunii de la Antena 3 unde a vorbit despre aprobarea consumului greierilor de casă de către UE, fapt cu care nu este deloc de acord.

Dana Budeanu a precizat, încă de la bun început, faptul că i se pare un „cretinism” și, de asemenea, „ un subiect de rostogolit”, pe care îl vor încerca progresiștii care sunt în realitate, după spusele cretoarei de modă, niște oameni care nu se spală și vor să stea în frig. Tot despre ei, vedeta a spus că sunt acei oameni care îi încurajează pe cei din jurul lor să consume insecte, doar pentru că ei au mâncat viermi și li s-au părut buni.


“Mi se pare un cretinism. Ni se dau aşa nişte subiecte de rostogolit, trebuie să fim deschiși. Ăsta este progresismul, știți? Trebuie să fim deschiși acum pentru a mânca insecte şi cai verzi pe pereți. Eu nu cred că se va întâmpla acest lucru. Progresiștii, da. Ăștia care nu se spală, care vor să stea în frig (…)

Tot aia ne încurajează să mâncăm insecte că au mâncat ei viermi şi au fost buni. Continuați. Aşa încet, încet se schimbă lumea. Avem timp. 50-100 de ani mâncați voi viermi, insecte, gândaci şi ne spuneți cum a fost”, a zis Dana Budeanu de la Antena 3.