De ce se va enerva Alex Velea pe Mihai Trăistariu

Deși podcast-ul în care Mihai Trăistariu a fost invitat în cadrul podcast-ului „Aproximativ Discuții”, pe care îl moderează Gojira pe canalul lui de YouTube a fost urcat în urmă cu două luni, partea în care vorbește despre Antonia a devenit virală d-abia acum. Cântărețul nu a făcut altceva decât să spună ceea ce a gândit așa cum o face de fiecare dată, doar că fanii Antoniei au fost pe fază și l-au la rost pe invitatul lui Gojira și au fost ferm convinși că Alex Velea se va enerva la culme, când va urmări declarațiile respective.

Nu există interviu în care Mihai Trăistariu să nu fi spus ceea ce i-a trecut prin cap, fără a se teme de ceea ce vor spune sau ce vor crede oamenii despre el, după ce îl vor urmări. De asemenea, a fost genul acela de artist care și-a asumat tot ceea ce a afirmat, chiar și atunci când a vorbit despre o mare parte dintre vedetele de la noi din țară, așa cum s-a întâmplat și în cazul Antoniei despre care a zis în podcast-ul lui Gojira că este frumoasă într-adevăr, doar că din punctul lui de vedere nu este o megavoce.

Tot Mihai Trăistariu a zis despre partenera de viață a lui Alex Velea că are multe concerte în toată țara, doar datorită aspectului ei fizic, ci nu pentru că ar fi talentată.


”Antonia e frumoasă, o dorești sexual. După mine nu e vro megavoce. Nici nu are hituri… alambicate. E frumoasă și are concerte. Pentru că e frumoasă. Te gândești la ea, așa, într-un fel..”, a declarat Mihai Trăistariu, în podcast-ul lui Gojira.


Din punctul lui de vedere, în lumea în care trăim, frumusețea vinde mai mult decât talentul, iar Antonia este dovada vie în acest sens.


”Sexul vinde în showbiz. De aia fătucile astea vin despuiate, așa prinde mai bine videoclipul. Sexul înseamnă să atragi sexual. În videoclip, prin cuvinte, să te dorească publicul. În pat! Nu glumesc! (…) De aia se fac ele, se aranjează, se botoxează, ca să atragă.

Se uită așa (senzual, n. red.), iar atunci bărbații… se mai uită o dată la videoclip, de cinci ori. Și își fac vizualizările”, a mai zis cântărețul.