Cătălin Botezatu a primit diagnosticul din partea medicilor

Cătălin Botezatu a avut zilele acestea parte de una dintre cele mai frumoase experiențe din viața sa, după ce a avut privilegiul de a-și prezenta colecția de haine la Monaco, eveniment în cadrul căreia a făcut chiar și o donație în scop caritabil. Nu a fost pentru prima dată când a luat parte la un astfel de eveniment, dar de data aceasta a fost ceva special, pentru că a avut ocazia să îi și îmbrace pe o parte dintre invitați.

Dacă pe plan profesional lucrurile îi merg de minune, creatorul de modă nu poate spune că îi merg lucrurile ca pe roate și din punct de vedere al sănătății. Se pare că acesta a primit un diagnostic dur din partea medicilor, după ce a ajuns din nou pe mâna lor și a oferit câteva detalii despre ceea ce i s-a întâmplat, dar și despre regimul alimentar pe care trebuie să îl urmeze, pentru care starea lui să nu se agraveze.

Cea mai mare bucurie legată de această situație neplăcută din viața sa este legată de faptul că nu a fost nevoit să se opereze și de data aceasta, ci doar să nu mai consume produsele pe care i le-a indicat medicul. Ei bine, Cătălin Botezatu are o pancreatită acută și a fost nevoit să renunțe la prăjituri, băuturi alcoolice și alte lucruri de genul acesta. El trebuie să țină regimul respectiv timp de aproximativ două luni, dar deja au trecut primele patru săptămâni.


”Cu inima stau bine, am fost ușor bolnav acum vreo lună. Am făcut o mică pancreatită acută, pentru prima oară în viața mea țin regim, că nu țin de obicei regim și sunt disperat de atâta piure, salate, focacia, că asta pot să mănânc, și de apă plată. Adio băuturi alcoolice sau șampanii și prăjituri, asta e, unii sunt norocoși, dar sunt ok. O perioadă mai lungă trebuie să țin regimul, oricum primele două luni sunt mai grele, a trecut o lună”, a spus Cătălin Botezatu pentru Viva.ro.

”Veneam de la Monaco și am aterizat pe aeroportul din Timișoara și acolo mi s-a întâmplat. M-am confruntat cu o durere groaznică la nivelul abdomenului și bineînțeles al pancreasului. A fost spontană”, a mai zis el.