Connect-R a vorbit despre problemele sale de sănătate

Connect-R a simțit nevoia să își deschidă sufletul în fața celor care îl admiră și care au impresia că datorită faptului că este artist viața lui este doar lapte și miere și a vorbit despre una dintre cele mai sumbre perioade din viața lui. Cântărețul a povestit că, timp de aproximativ un an și jumătate, a trăit un real coșmar din cauza problemelor de sănătate cu care s-a confruntat și despre care nu a avut prea multe informații, până în momentul în care a decis să apeleze la ajutorul medicilor și să își facă niște analize.

În ziua în care și-a făcut o endoscopie și o colonoscopie, a aflat că suferea de gastrită și de aceea vomita zi de zi, chiar dacă acest simptom nu era specific afecțiuni cu care se confrunta. La vremea respectivă, cunoscutul artist a început să își facă tot felul de gânduri și credea că nu o să scape vreodată, dar a reușit într-un final, motiv pentru care este recunoscător mai ales lui Dumnezeu. Connect-R este un bărbat foarte credincios, iar toți admiratorii lui știu acest lucru despre el și nu trece zi fără să se roage sau să vorbească despre credință.


"Vă spun o întâmplare 100% reală din viața mea, o întâmplare care cumva mi-a dat foarte mult de gândit. Am trăit un calvar timp de 1 an și jumătate. Am vomitat zilnic. Nu știam de unde vine treaba asta. Am început să îmi fac analize, am început să merg pe la doctori. Într-un final, după o endoscopie și o colonoscopie, am aflat că am o gastrită. Totuși, vomitatul ăsta nu era un simptom atât de conform gastritei, să vomiți zilnic cam tot ce mănânci. Vă dați seama că am început să mă gândesc, să fiu paranoic.", a declarat Connect-R, conform spynews.ro.


A avut și un moment în care și-a pierdut speranța că va reuși să se vindece sau să își dea seama ce are cu adevărat, ajung să creadă chiar și că are o boală incurabilă. Toate aceste până într-o zi când i s-a întâmplat o minune, nu a mai rezistat și i-a cerut ajutor lui Hristos, ajutor pe care l-a și primit și care l-a făcut să îi fie și mai recunoscător lui Dumnezeu pentru ceea ce a primit.


"Acum câteva săptămâni s-a întâmplat o minune. Nu am mai rezistat, am căzut efectiv în genunchi și l-am rugat pe Hristos să-mi spună care e treaba. Doamne, dacă e o boală nevindecabilă, să știu măcar despre ce este vorba, și aia e.", a mai declarat artistul potrivit aceleiași surse.