Antonia a vorbit despre relația pe care o are cu părinții lui Velea

Având în vedere că au doi copii care au în permanență de cineva care să aibă grijă de ei, multe concerte și în general un program extrem de încărcat, Antonia și Alex Velea au avut mereu nevoie de cineva care să le țină locul cu brio, iar aceștia au fost părinții lui. Cântăreața se înțelege de minune cu aceștia și le este recunoscătoare pentru tot ceea ce au făcut pentru familia lor. Faptul că atât tatăl lui Alex Velea, cât și mama lui le sunt un mare ajutor în ceea ce privește creșterea lui Dominic și a lui Akim este foarte important pentru Antonia și nu a ezitat să vorbească despre lucrul acesta, în cel mai recent interviu pe care l-a acordat.


“Mă înțeleg foarte bine cu ei, ne sunt aproape, ne ajută cu copiii, le suntem recunoscători și le mulțumim. Pe vremea aceea, ei locuiau la Craiova și am fost acolo într-o vizită. Și părinților mei le mulțumim pentru tot sprijinul. Ne ajută cu creșterea copiilor, la ei stau atunci când avem filmări sau concerte.”, a declarat Antonia, pentru unica.ro.


De asemenea, frumoasa parteneră de viață a lui Alex Velea a vorbit și despre momentul în care el i-a cunoscut pe părinții ei. Artista a dat de înțeles că aceștia s-au cunoscut natural, la ceva timp după ce ei au început să formeze un cuplu.


“Alex i-a cunoscut pe părinții mei natural, la ceva timp după începerea relației noastre, când am simțit cu toții că e un moment bun să se întâlnească.”, a mai spus ea, pentru aceeași sursă.


Ca în orice cuplu și în al lor mai există discuții în contradictoriu, dar cel mai important este faptul că de fiecare dată reușesc să treacă peste momentele grele din viața lor și să meargă înainte. Cei doi îndrăgostiți privesc încrezători în viitor, mai ales că urmează să facă și nunta pe care nu doar familia lor o așteaptă, ci și sutele de fani, încă de pe vremea când artistul a postat filmarea în care a cerut-o în căsătorie pe Antonia, sub pretextul că s-au adunat acolo pentru a filma un podcast.