Carla’s Dreams vrea să se retragă din muzică

Carla’s Dreams a cucerit publicul din România încă de la prima lui apariție. Proiectul inedit pe care l-a adus în atenția oamenilor este, însă, pe cale să ajungă la final și trebuia să se termine de acum ceva timp, doar că pandemia a stat în calea artistului, care invitat în podcast-ului lui Mihai Bobonete a mărturisit că își dorește să se reinventeze și că sunt foarte mulți oameni tineri cu potențial care merită să fie auziți, iar el preferă să vină în ajutorul acelor persoane atât cât poate el.

Mulți s-au întrebat de ce anume continuă să poarte mască, dacă a fost fotografiat și fără ea, iar oamenii i-au aflat identitatea. Cântărețul nu a confirmat că era chiar el în imaginile respective, dar a zis clar că masca este un preț pe care trebuie să îl plătească și că o face cu mare drag. În plus, a recunoscut că este mult mai simplu să vorbească, atunci când poartă mască, dar nu consideră acest lucru ca fiind o lipsă de responsabilitate, pentru că este conștient de faptul că ar putea fi taxat în orice clipă.

„Sper să nu trebuiască să mă machiez şi peste zece ani. Eu voiam să mă retrag de acum, dar pandemia m-a împiedicat. Vreau să mă reinventez. Sunt atât de mulţi oameni tineri cu potenţial care merită să fie auziţi. Prefer să ajut pe cineva”, a declarat Carla’s Dreams, în podcast-ul lui Mihai Bobonete.

În cadrul aceluiași podcast, Carla’s Dreams a fost întrebat de către gazdă cum procedează în momentul în care are o relație și dacă femeile din viața lui sunt nevoite să se semneze un contract înainte de a vorba un cuplu cu moldoveanul de peste Prut, iar el a izbucnit imediat în râs și i-a explicat actorului cum stau, în realitate, lucrurile. Artistul a mai precizat și că este șocat de faptul că sunt oameni care cred despre el că merge machiat acasă.

„Eu sunt basarabean, totul e fără semnătura, deci totul e pe vorbe. Semnează un contract verbal. Eu sunt şocat pentru că cineva chiar îşi imaginează că eu mă duc aşa acasă. Salut vecine! Vezi că nu eu am dus gunoiul. Nu, nu ajung niciodată acasă aşa. Femeia ca femeia, dar restul clar au contract!”, a mai zis cântărețul.