Bianca Comănici, despre ziua nunții sale

Bianca Comănici a devenit cunoscută odată cu participarea sa în cadrul emisiunii Puterea Dragostei, iar mai apoi lumea a continuat să discute despre ea din cauza scandalului în care a fost implicată cu fostul ei partener de viață, Livian. Aceștia și-au adus acuzații grave în public, iar mulți au fost de părere că vedeta nu își va reveni prea ușor de pe urma separării de fostul ei iubit, ceea ce nu s-a întâmplat. Ea și-a revenit destul de repede, mai ales că a fost ocupată cu tot felul de proiecte în care s-a implicat și care au avut un real succes, cum ar fi emisiunea pe care o prezintă alături de fostul concurent de la Survivor România, Ștefan Ciuhulescu.

Aceștia se descurcă de minune și fac o echipă bună împreună. În cadrul emisiunii lor, Bianca Comănici a vorbit și despre ziua nunții sale care, probabil, nu va veni prea curând, dar la care se gândește. Bruneta nu vrea să aibă parte de o nuntă tradițională, iar în ceea ce privește dansul mirilor nu vrea să fie ceva special, pentru că nu se descurcă prea bine nici la acest capitol. Ștefan Ciuhulescu nu a fost de acord cu ea, ci a afirmat că se pricepe destul de bine la dans, deși nu spune asta despre ea.


“În primul rând, nu va trebui! Nunta mea va fi una non-conformistă. Nu va exista nimic tradițional. Adică dansul mirilor va fi ceva foarte lejer. Nu facem vals, nu facem nimic pompos. Nu va fi cazul. Până și tata mi-a spus că trebuie să învăț să dansez Sârba pentru că o să-l fac de râs.”, a spus Bianca Comănici, la „Bărbați vs. Femei”.


Mai mult de atât, în cadrul emisiunii pe care o moderează, „Bărbați vs. Femei”, Ștefan Ciuhulescu și Bianca Comănici au avut de îndeplinit anumite provocări printre care s-au aflat și unele care implicau dansul și unde ea a fost de părere că fostul concurent de la Survivor România 2021 s-a descurcat cu mult mai bine decât ea, mai ales că este un mare iubitor al aplicației TikTok, unde pierde ore bune, spre bucuria fanilor care stau cu ochii pe el la orice pas.


“Tu știi să dansezi mai bine! (…) Unde știu eu să dansez că zici că sunt pițigoi!”, i-a zis Bianca Comănici lui Ștefan Ciuhulescu.