Se mută sau nu din nou artistul în România!?

De-a lungul competiției de pe Pro TV, CRBL a reușit să demonstreze că este un bărbat puternic, care deși a fost trimis de mai multe ori în exil și judecat aspru de către colegii lui, a rezistat tuturor presiunilor. Din nefericire, acesta nu a mai putut rezista problemelor de sănătate cu care s-a confruntat pe parcurs. Medicii nu i-au mai permis o vreme să intre pe traseu, iar mai apoi au decis că ar fi mult mai bine pentru el să meargă acasă, unde să își facă mai multe investigații. Ei bine, artistul a ajuns astfel să fie eliminat, chiar dacă era ultimul lucru pe care și-l dorea având în vedere că a dat tot ceea ce a avut el mai bun pentru a ajunge tot mai departe în concurs.

Odată eliminat, el a fost nevoit să se întoarcă în casa lui din Spania, unde în urmă cu ceva timp a început nouă viață alături de soția și de fiica pe care o împreună. Viața pe care o duc acolo este cea la care au visat mereu. Fiica lor învață acolo și totul merge de minune, dar de când a fost plecat în Republica Dominicană, dorul de România a pus stăpânire pe el și a luat în considerare, alături de familia lui, ideea de a reveni în țară. Hotărârea nu este cea finală, pentru că toți trei vor analiza situația și vor alege ceea ce este mai bine pentru ei și pentru viitorul lor, iar CRBL cu siguranță își va ține admiratorii la curent.


„Stăm în Spania, am început să ne gândim dacă ne mutăm înapoi în România. Ne e dor. Stăm în Marbella, e frumos acolo, e ok, Alessia e bine cu școala, îi place, dar ne dor de casă, prieteni, de limba noastră să o auzim zi de zi. Ai plusuri și minusuri și aici, și acolo. Ne gândim, încă analizăm situația asta. Ne e greu să facem pasul ăsta pentru că e ultima dată când îl facem. Alessia are 12 ani, nu mai putem să alergăm de colo colo.

Deja își face prieteni. Dacă venim, trebuie să stăm aici. E o situație, încă o analizăm toți trei”, a declarat CRBL, pentru profm.ro.