Cuza a depănat amintiri din copilărie

Cuza, pe numele lui real Iulian Adrian Popescu, a devenit cunoscut după ce și-a făcut apariția pe YouTube alături de prietenii lui în trupa Noaptea Târziu. Parodiile lor nu doar că au făcut milioane de vizualizări, dar le-a asigurat lui Emi, Cuza și lui Cucu o serie de concerte prin toată țara. Mii de tineri se strângeau să îi vadă și să cânte alături de ei cunoscutele parodii. Ei bine, odată cu trecerea timpului, ei au renunțat să se mai ocupe de proiect și au ieșit pentru scurtă vreme din lumina reflectoarele.

Emi și Cuza au decis, însă, să participe împreună la emisiunea Asia Express, care le-a schimbat viața în totalitate și care le-a oferit ocazia să se implice și în alte proiecte importante, cel mai norocos dintre cei trei membri ai trupei fiind fostul partener de viață al Ramonei Olaru, care pe lângă faptul că apare săptămâna în emisiunea în care fosta iubită este asistentă, a devenit și om de radio. Ce și-ar putea dori mai mult? Și asta nu este tot.

Cei doi buni prieteni participă împreună și la „Te cunosc de undeva”, un proiect care reprezintă pentru ambii o reală provocare. Și-au propus să se bucure din plin de fiecare moment și să crească tot mai mult din punct de vedere profesional. Cuza nu și-a imaginat niciodată că va ajunge atât de departe și a povestit într-un interviu pe care l-a oferit pentru AntenaStars ce anume visa să devină pe vremea când era doar un copil. Chiar dacă nu era sigur de drumul pe care voia să îl urmeze, acesta a știut mereu că vrea să îi facă pe cei din jurul lui să râdă.


”Niciodată nu m-am gândit. Când eram mic voiam să fiu cunoscut, voiam să fac oamenii să râdă, voiam să fiu cântăreț, dar niciodată nu m-am imaginat aici și oricum, Doamne ajută, și o să sper și o să muncesc ca drumul meu să nu se oprească aici, să nu fi atins un apogeu aici”, a spus Cuza la Antena Stars.