Lora a simțit lipsa mamei sale

Lora este una dintre cele mai iubite artiste de la noi din țară și se bucură de succes pe toate planurile. Vedeta este o femeie împlinită, mai ales că și propria ei afacere merge de minune, dar nu se simte completă. Cântăreața se bucură pentru faptul că mama ei a apucat să se bucure alături de ea de cele mai frumoase clipe din viața sa, dar de doi ani de când s-a stins, blondina nu face altceva decât să îi păsreze vie amintirea.

Cel mai mult de gândește la ea în perioada sărbătorilor pe care le petreceau împreună și de care se bucurau în adevărarul sens al cuvântului. De când femeia a decedat, Lora îi simte lipsa și ar da orice să mai fie o dată alături de ea. Lucrul acesta nu este posibil, iar Lora se întristează de fiecare dată când se gândește la femeia care i-a dat viață, de la care a avut atât de multe lucruri de învățat și care a fost un model demn de urmat.

Mama vedetei a luptat cu toate forțele împotriva bolii de care suferea, dar într-un final aceasta a reușit să o învingă. Totul se întâmpla înaintea pandemiei de coronavirus, în anul 2020.


“Mama îmi lipsește cel mai mult! Mi-o amintesc tot timpul, încerc să o simt tot timpul lângă mine, îmi amintesc vocea ei și încerc să nu o las să dispară!”, a declarat Lora, pentru click.ro.