Elena Matei a făcut același lucru și anume a luptat cu toate forțele să rămână pentru cât mai mult timp în concurs și să câștige banii de care avea atât de mare nevoie, pentru a-și îndeplini unul dintre cele mai mai multe visuri ale sale. Dacă nu ar fi fost nominalizată pentru eliminare, din punct de vedere fizic blondina ar mai fi făcut față.
Atitudinea pe care a avut-o față de colegii ei, dar mai ales față de Relu Pănescu în momentul în care l-au trimis în exil, dar nu i-au dat porția lui de mâncare a costat-o mult. Comentariile pe care fosta concurentă de la Survivor România le-a făcut într-un consiliu i-au făcut pe cei de acasă să își schimbe total părerea despre ea și să nu îi acorde voturi, când a avut cu adevărat nevoie de ele.
Astfel, blondina a fost eliminată. Imediat după ce a ajuns în țară, a încercat pe cât posibil să revină la viața sa obișnuită și s-a gândit deja și în ce anume va investi suma de bani frumușică pe care a câștigat-o de pe urma participării sale în cadrul emisiunii de la Pro TV.
„Toți banii pe care i-am făcut îi investesc acolo, de aia m-am și dus acolo, să câștig cât mai mulți bani, ca să pot să-mi fac afacerea mea, pentru că nu vreau să mai lucrez pentru nimeni”, a declarat Elena Matei, potrivit fanatik.ro.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului În ce va investi Elena Matei banii câștigați la Survivor România: „Nu vreau să mai lucrez pentru nimeni”.