Ce a hotărât Vlăduța Lupău

Alarmele sună zilnic în multe regiuni din Ucraina, iar oamenii sunt îngroziți de ceea ce se petrece, dar cu toate acestea încearcă să își păstreze calmul, să își ridice moralul și să își apere țara așa cum știu ei mai bine. Mulți au decis să fugă din calea nenorocirii care s-a abătut asupra lor, iar români au reușit să demonstreze din nou că sunt empatici și că au suflet bun, fiind lăudați în întreaga lume pentru ajutorul oferit vecinilor.

Vedetele noastre au ajutat și ele așa cum au putut, iar unele dintre ele au decis să dea dovadă de solidaritate prin gesturi mărunte, care aparent nu au însemnătate. Ei bine, Vlăduța Lupău a luat o decizie pe care spera să nu fie nevoită să o ia și care i-a făcut zâmbetul de față să dispară. Zilele acestea, frumoasa artistă ar fi trebuit să lanseze câteva piese vesele așa cum și-a obișnuit fanii, dar a preferat să mai aștepte, fiind conștientă că nu este deloc momentul potrivit pentru asta.


„Sunt și eu foarte supărată că nu pot să lansez piesa, pentru că asta e meseria mea și întotdeauna înainte de ziua mea lansam o piesă. Ei bine, s-a stricat tradiția. Astea-s vremurile, nu avem ce face. Însă, am o piesă de vreo doi ani, foarte frumoasă, superbă. O să mă chinui să o filmez în acest weekend, ca săptămâna viitoare să o lansez pe aceea, care nu e de petrecere.”, a povestit vedeta, pe Instagram.


Una dintre melodii ar fi fost lansată în mod normal pe data de 8 martie, de ziua sa de naștere. Având în vedere situația grea prin care trecem, cântăreața a preferat să renunțe la lansarea ei, cel puțin momentan.


„Am decis, piesa ‘ Fetelor’ nu o mai lansăm acum. Versurile acestei piese sunt prea vesele și de petrecere pentru vremurile pe care le trăim și nu vreau să nu ne putem bucura de acest cântec așa cum ar trebui.”, a mai zis Vlăduța Lupău.