Gina Pistol, despre cele mai temeri

Venirea pe lume a lui Josephine a fost unul dintre cele mai frumoase lucruri care i s-a putut întâmpla Ginei Pistoil. Frumoasa prezentatoare își dorea enorm să devină mamă și s-a chinuit din greu să rămână însărcinată, chiar dacă medicii nu îi dădeau prea multe șanse de a-și îndeplini visul. Deși lucrurile nu păreau în favoarea ei, în doar câteva zile copilul va împlini un an.

Moderatoarea de la Antena 1 a recunoscut că își face griji pentu Josephine, încă dinainte de a se naște. Vedeta a ținut să tragă un semnal de alarmă asupra faptului că lumea în care trăim nu mai seamănă deloc cu lumea pe care o știa ea și se poate întâmpla orice.


''Îmi fac griji pentru copilul nostru de dinainte să se fi născut.Vorbeam cu Andrei ( n.r. Smiley) despre copii, stăteam așa și ne gândeam pe ce lume aducem un copil. Pentru că lumea în care trăim, din păcate, nu mai este lumea pe care o știam eu. Nu mai știu în ce interviu am fost întrebată care este cea mai mare teamă a mea și am spus: "Mi-e teamă să nu mă trezesc într-o zi și lumea pe care o știam eu să nu mai fie la fel". Și uite că trăiesc teama'', a declarat Gina Pistol, pentru Antena Stars.


Nu de puține ori, fanii au vrut să afle de la Smiley și de la partenera sa de viață dacă s-au gândit la aducerea pe lume a celui de-al doilea copil. Artistul nu a evitat să răspundă la această întrebare.


„N-aș putea să spun. Asta e întrebarea frecventă, aparent pe care mi-o pun și eu mie: Când îi facem un frățior lui Josephine? N-aș putea să răspund la asta, șefa de proiect este aici, care așa…”, a spus Smiley într-un podcast, conform spynews.ro.