Theo Rose, mărturisiri sincere despre familia Sterp

Theo Rose este una dintre cele mai apreciate cântărețe de la noi din țară la momentul actual, iar anul 2021 a fost un an plin de proiecte pentru ea, având succes în tot ceea ce și-a propus. Nu s-a plâns nici măcar o secundă pentru munca pe care a depus-o, iar pe viitor are de gând să dea tot la fel de mult și, de ce, nu să participe la Eurovision. Se pare că sunt câteva lucruri pe care cunoscuta artistă vrea să le bifeze în viitorul apropiat.

La un moment dat, a venit vorba despre Culiță Sterp despre care Horia Brenciu a recunoscut că nu știe absolut nimic. Auzind acestea, Theo Rose i-a făcut cântărețului un portret în fața camerelor de filmat, amintindu-și de ziua în care a mers să cânte la botezul fiului manelistului, Milan. Artista a descoperit atunci o familie de oameni simpli și extraordinari, care muncesc din greu pentru afacerea de care se ocupă.

„Să știi că m-a invitat să cânt și am descoperit acolo o familie de oameni simpli și extraordinari. Au stână de oi, au afacere cu brânză, cu astea...sunt oameni foarte mișto!”, i-a zis Theo Rose lui Horia Brenciu.

„Hmm...brânză, zici? M-ar interesa și pe mine. Poți să-mi dai telefonul lui?”, a fost răspunsul cântărețului.

Ți-l dau pe al doamnei Geta, să vorbești cu ea!", a mai zis artista.