După ziua de naștere a Vicăi Blochina, Marius Elisei i-a interzis Oanei Roman, care pe atunci era soția sa, să mai ia legătura cu prietena sa. După ce aceștia au divorțat, fiica lui Petre Roman a avut nevoie de ajutor, iar blondina i-a fost alături în cele mai grele momente din viața sa și a mers cu ea în vacanță. Despre zilele petrecute în afara țării, Vica a dat o serie de declarații șocante la care nimeni nu s-ar fi așteptat vreodată.
Vica Blochina a umilit-o pe Oana Roman
„Eu am ajutat-o foarte mult, nu apreciază nimic și pe nimeni, de aia nu are prieteni. I se pare că totul i se cuvine, s-a folosit de mine foarte mult. Dacă lumea o ajută atunci când se plânge, pentru că se plânge toată ziua, are impresia că i se cuvine și, când se vede cu sacii în căruță, după, ea este șefa. În pandemie, i-am dat cardul meu pentru că ea nu avea bani, am ajutat-o foarte mult inclusiv cu afacerea pe care o are. Nu are pe nimeni lângă ea, pentru că toată lumea i-a întors spatele, iar eu nu înțelegeam de ce”, a declarat Vica pentru cancan.ro.
Se pare că fosta soție a lui Marius Elisei a fost ajutată de amica sa chiar și cu bani, pentru că nu mai avea deloc, iar ea i-a dat cardul său. Mai mult de atât, Vica a povestit că Oana Roman nu a apreciat niciodată ajutorul său și tocmai de aceea ce nu are prieteni și, de asemenea, impresia că i se cuvine totul. Oamenii au fost șocați și în clipa în care fosta lui Piți a vorbit despre modul în care a decurs vacanța lor în Egipt, dar și despre gafele pe care le-a făcut vedeta.
”Minte foarte mult. În Egipt, când am fost, a mințit că ea a făcut operație la picior cu anestezie generală și ea intrase în apă și se tăiase într-o scoică. A fost la doctor, i-au bandajat piciorul ca și cum îl avea în gips și ea avea o tăietură minusculă, dar ea a doua zi pleca acasă și trebuia să se evidențieze cumva prin aeroport și a șchiopătat tot drumul. Când a ajuns acasă, a uitat, și-a pus tocurile în picioare. În Egipt ea avea nu știu ce înțelegere cu un hotel, m-a rugat să vin și eu. M-am dus, doar că eu și cu fiul meu am plătit cazarea la alt hotel pentru că nu mi-a plăcut unde stătea ea. Dacă se duce pe moca, stă pe oriunde, dar eu nu sunt așa, în fine și după ce s-a filmat prin hotel, le-a trimis ălora din recepție și ei au spus «Ohh… you are famous» și ce crezi că spune ea : «Do you know Madonna in America? I am Madonna in România», am leșinat de râs . După, am mers la restaurant cu Madonna de România. La restaurant a la carte și-a comandat 6 creveți și au făcut 100 euro. Nu vrei să știi ce i-a făcut ospătarului pentru ăia 100 de euro. Am crezut că nu este adevărat. Cum a înjurat și cum a țipat că să-i facă reducere și i-a făcut 20 de euro. Foarte multă lume mi-a spus și m-a tras de mânecă să nu mă încurc cu ea. Cât are nevoie de tine ești bun, după se p*^$ pe tine”…”, a mai declarat ea pentru aceeași sursă.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Vica Blochina, umilințe fără precedent la adresa Oanei Roman: „I-am dat cardul meu, pentru că ea nu avea bani”.