Zannidache Edmond Hubert a crescut în sărăcie, dar și-a depășit condiția. Protejatul lui Alex Velea i-a impresionat pe telespectatori cu povestea sa de viață. Părinții lui l-au abandonat într-un orfelinat și au plecat în Grecia. Tânărul a crescut în condiții greu de imaginat. Au existat zile în care nu avea ce să mănânce și nici cui să își spună ofurile. Nu și-a pierdut speranța, iar într-o zi i-a scris lui Velea un mesaj prin care își arată gratitudinea față de muzica sa. Văzând o sclipire, vedeta l-a întrebat dacă ar vrea să cânte, apoi l-a invitat la studio pentru a-i vedea calitățile vocale. Din acest punct, viața sa a început să se schimbe radical.
„Am copilărit, am supraviețuit până la șase ani într-un orfelinat, zilele treceau fără să facem nimic, nu acumulam nimic. Am avut mereu o voce în cap care îmi spunea că este un loc pe pământul ăsta și pentru mine. Le-am făcut pe toate, am tuns iarba, am făcut tatuaje, am tuns, am fost la pizzerie, am fost operator de interior într-un birou”, a mărturisit Zanni la ”Chefi la cuțite”.
Și-a câștigat primii bani din tatuaje
Faimosul are o mare pasiune pentru tatuaje, lucru ce se poate observa cu ochiul liber. Tot ele i-au adus și primii bani. Ulterior, a lucrat ca frizer: „ Apoi am spus să mă fac DJ şi am vrut sa fac un curs de muzică. Am intrat pe Youtube şi am văzut un mesaj de la Alex Velea pentru un om obişnuit şi mi-am spus, Alex răspunde la toată lumea, să-i scriu şi eu un mesaj. Dar m-am gândit ce să-i scriu ca să-i atrag atenţia, să-l frapez. I-am scris aşa „dă-mi putere, ca să dau şi eu mai departe” , a spus concurentul în emisiunea lui Pepe de pe Youtube.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Cum a ajuns celebru Zanni de la Survivor România. Un mesaj i-a schimbat viața.