Nicole Cherry a aflat sexul bebelușului
Până să dea marea veste despre ce va avea, fată sau băiat, artista și-a pus fanii la încercare pentru a vedea părerea lor. Internauții s-au împărțit în presupuneri. Astfel, cei mai mulți dintre admiratori cred că va avea o fetiță.
Nicole Cherry, mesaj dedicat iubitului ei și bebelușului
Nicole Cherry a anunțat de curând că este însărcinată. Aceasta a postat un mesaj emoționant și drăgăstot pe care i l-a dedicat iubitului ei, Florin, și copilașului.
”Lângă Florin am crescut și în brațele lui am devenit femeie. În ochii lui mi-am văzut tot viitorul și am simțit din prima clipă că e bărbatul care va da sens vieții mele. De câteva luni, trăiesc toate emoțiile si sentimentele la intensitate dublă, pentru că le împart cu o inimioară care bate în tandem cu inima mea. Pentru că din inimile noastre s-a mai născut încă una, am învățat ce e iubirea absolută. Te iubim pe tine cel mai mult. Semnat, mami și tati”, a scris Nicole Cherry.
Fanii artistei i-au scris sute de mesaje frumoase în care au felicitat-o și i-au urat o sarcină ușoară și multă sănătate.
Cei doi s-au cunoscut încă de când Nicole avea 16 ani. Florin, iubitul artistei este mai mare cu 8 ani, iar cireșica a mărturisit că nu s-a gândit niciodată că el va fi prietenul ei. Relația celor doi a luat amploare dintr-o dată.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Nicole Cherry a aflat sexul bebelușului. „O să avem...”.