Potrivit unui purtător de cuvânt al instituției Autoritatea de reglementare a confidențialității datelor din Irlanda, joi s-a transmis un proiect de ordin actualizat către mai multe autorități de reglementare din Uniunea Europeană. În cadrul acestui proiect de ordin sunt vizate rețelele de socializare Facebook și Instagram, platforme care sunt deținute de compania-mamă Meta, fondatorul acesteia fiind Mark Zuckerberg.
În anul 2020, Comisia pentru Protecția Datelor (DPC) a emis un ordin provizoriu cu scopul de a bloca opțiunea prin care Meta transfera datele despre utilizatorii din Uniunea Europeană în Statele Unite, după ce instanța supremă europeană a invalidat acordul inițial, din cauza problemelor de supraveghere.
A fost încheiat și un acord provizoriu, iar în baza acestuia transferurile de date ale utilizatorilor rețelelor de socializare au continuat, până la o decizie finală, care va fi anunțată în curând.
Comisia pentru Protecția Datelor a transmis joi draftul proiectului de reglementare celorlalte instituții europene, însă purtătorul de cuvânt al instituției nu a dorit să ofere mai multe detalii despre conținutul acestuia.
Comisia pentru Protecția Datelor este principalul organism de reglementare în Uniunea Europeană pentru compania Meta, dar și pentru alte companii de tehnologie din lume, mai ales că filiala Facebook pentru Europa se află în Irlanda. Compania Meta a atenționat că interdicțiile vor afecta într-un mod serios calitatea serviciilor Facebook și Instagram în Europa.
Facebook și-a schimbat numele
Mark Zuckerberg, patronul şi fondatorul Facebook, a schimbat numele companiei-mamă în "Meta", pentru o mai bună reprezentare a tuturor activităţilor, de la reţelele sociale la realitatea virtuală, însă numele majorităţii serviciilor au rămas neschimbate.
Acest proces de rebranding a fost interpretat ca o manevră de distragere a atenţiei de către criticii grupului californian, vizat de scandaluri şi controverse, de la dezinformare şi confidenţialitatea datelor la respectarea legislaţiei concurenţei.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Europa ar putea rămâne fără Facebook și Instagram. Autoritatea de reglementare a emis un proiect de ordin.