Totul s-a întâmplat în timpul unui transplant hepatic, unde o femeie de 54 de ani a fost salvată de nepotul ei de 24 de ani, care i-a donat o parte din ficat, conform Digi 24, post TV de știri care a și transmis imaginile revoltătoare.
Deși intervenția medicilor a fost una reuşită, camerele de supraveghere au suprins momentul în care una dintre asistente, aflată în blocul operator în timp ce transplantul avea loc, nu respecta nicio regulă sanitară, dimpotrivă.
Aceasta stătea fără mască chirurgicală, în timp ce își bea cafeaua. Ea era alături de o colegă, cu mască. De asemenea, niciuna nu purta mănuși sterile, iar una dintre femei butona telefonul mobil. Femeile stăteau într-un colț al încăperii discutând.
Institutul Fundeni a anunțat că va face o investigație
Doctorul Marius Uscatu, chirurg ortoped, a fost primul care a condamnat scena într-un mesaj dur postat pe contul personal de socializare. „Esența medicinei românești: în plin transplant hepatic, o doamnă stă relaxată, fără mască, cu paharul de cafea în mână. Horror. Inadmisibil.” ”Atac nerespectarea regulilor minimale de igienă, atitudine care duce la rate cataclismice de infecții nosocomiale”, a scris medicul pe Facebook.
„Infecţiile nosocomiale, la care România deţine recordul absolut, se datorează în primul rând măsurilor elementare de igienă (spălarea mâinilor, masca etc). Eu am operat mulţi ani în Franţa, în multe clinici publice sau private. Nici măcar o dată nu am văzut aşa ceva. Gestul spălării mâinilor şi al portului măştii este spontan, precum respiraţie, şi nu o servitute («botniţă», în cultura românească)”, a mai explicat acesta în secțiunea de comentarii.
Conducerea Institutului Clinic Fundeni a recunoscut că s-a produs o eroare și a anunțat că va urma o investigație.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Anchetă la spitalul Fundeni după operația de transplant. O asistentă fără mască a băut cafea în timpul intervenției.