Transplantul de uter poate fi o soluție pentru femeile infertile

Din cauza unor probleme medicale, unele femei nu pot rămâne însărcinate și nu pot da naștere unui copil. Medicina însă nu stă pe loc și progresează pentru a găsi cele mai bune soluții. Nici infertilitatea nu este un caz pierdut.

Transplantul de uter poate fi o alternativă de succes pentru o femeie infertilă care își dorește să aducă pe lume un copil. Astfel de procedură a fost efectuată deja și a fost de succes, spun specialiștii.

Jen este o femeie care a fost diagnosticată ca fiind infertilă. Medicina însă a fost de partea ei și cu ajutorul unui uter transplantat a reușit să devină mamă și să aducă pe lume un bebeluș. Procedura are loc imediat ce există un donator de uter.

Pentru prima dată în Franța, în anul 2021, o femeie cu uterul transplantat a născut un copil perfect sănătos. Femeia, Deborah, în vârstă de 36 de ani, în martie 2019, a fost pacienta din Franța care a beneficiat de primul transplant de uter. Acesteia i s-a transpantat uterul unui donator viu, fiind chiar mama femeii care avea vârsta de 57 de ani.

Din punct de vedere medical, un uter care prezintă probleme sau este absent nu permite unui embrion normal să se implanteze, astfel femeia fiind infertilă. Acest fenomen este cunoscut ca factor uterin absolut infertilitate (AUFI). Transplantul de uter este un tratament potențial pentru această formă de infertilitate.


Ficatul uman poate rezista zile întregi în afara corpului

O echipă de chirurgi din Elveția au făcut o descoperire absolut fabuloasă. Specialiștii au reușit să mențină un ficat donat în afara corpului timp de trei zile.

Metoda de perfuzie normotermă îi oferă ficatului o alimentare continuă cu sânge. Experții spun că această metodă este una mult mai bună decât cea clasică de a-l pune pe gheață. Cu ajutorul acestui mecanism, durata de viață a unui ficat donat poate fi prelungită până la 10 zile.