Molupiravir şi Paxlovid ajung în țară la finalul lunii. Medicamentele pentru bolnavii de COVID-19 nu se vor găsi în farmacii

România a trecut medicamentele în protocol la finalul lunii decembrie, așa că acestea ar putea ajunge la noi până la sfârșitul lunii în curs. Se cunoaște că Molupiravir şi Paxlovid sunt eficiente, mai ales în condițiile în care sunt administrate în primele 5 zile de la debutul maladiei, în cazul pacienților cu riscuri mari de agravare rapidă a bolii.

Până în prezent, România a introdus în protocolul de tratament pentru COVID-19 cinci categorii de medicamente. Pe lângă cele două numite mai sus, din 2021, pacienții primesc Remdesivir, anticorpi neutralizanți și Favipiravir. Toate acestea sunt administrate gratuit, doar în unități medicale, sub supravegherea medicilor.



  • Marea Britanie este prima țară din lume care a aprobat pastila Molnupiravir de la Merck pentru tratarea Covid-19.

Arafat: „Vaccinul rămâne soluția”

Un tratament COVID-19 este destinat exclusiv persoanelor care au contractat deja boala și suferă de pe urma ei, pentru a evita astfel spitalizarea sau formele grave. De cealaltă parte, un vaccin anti-COVID-19 este menit să prevină îmbolnăvirea persoanelor ori să diminueze din efectele nocive ale bolii și să protejeze persoanele inoculate de formele severe. Raed Arafat a spus că serul rămâne soluția.


„Încep să apară tratamente, dar eu vreau să spun la toţi care aşteaptă tratamentul, să citească foarte bine: tratamentul e mai toxic decât orice vaccin, deci tratamentul este o substanţă chimică pe care o introduci pentru a trata, pentru a opri virusul respectiv - are un impact asupra corpului, ca orice tratament pe care-l luăm - sunt substanţe chimice pe care le introducem pentru a combate un virus, un microb.

Pe când vaccinul este un mod de a stimula un sistem imunitar natural, care reacţionează la virusul respectiv. Aşa că să nu aştepte, vaccinul rămâne soluţia”, a spus duminică Raed Arafat.