La ce folosesc și cui?

Stațiile de emisie recepție sunt mijloace de comunicare la distanță (caracteristicile tehnice le fac utilizabile în zonele fără semnal GSM), garantează siguranță și confidențialitate, au baterii foarte eficiente și un consum mic. La toate acestea se adaugă faptul că pot fi utilizate pe frecvențe libere, pentru că funcționează fără a implica licențe, abonament sau cartele de tip sim.

Aceste sisteme permit comunicarea între două sau mai multe persoane, iar în anumite situații, și interacțiunea cu alte dispozitive similare, atâta vreme cât este utilizată o frecvență comună. Aceste stații walkie talkie sunt ideale în vacanțe și drumeții, în excursii, dar și celor care lucrează în depozite, pe șantiere, în marile magazine, echipelor de pază și protecție, salvatorilor, inclusiv celor montani sau care acționează în zone fără acoperire GSM, precum și în multe alte situații.


Raza de acțiune

Aceasta reprezintă unul dintre detaliile tehnice esențiale ale unei stații de emisie recepție și depinde de modul în care urmează să fie utilizată. Chiar și pentru cele mai simple modele, producătorii declară o rază de acțiune de cel puțin 4 kilometri. Stațiile cu performanțe sporite pot ajunge chiar și la o rază de 10 kilometri.

Ceea ce contează este ca stația să funcționeze în parametri buni și foarte buni, în ceea ce privește calitatea recepției și a semnalului sonor în perimetrul în care este folosită, astfel că o rază de acțiune de 3-5 kilometri este, de cele mai multe ori, mai mult decât suficientă, în cazul în care este utilizată pentru excursii sau în alte activități outdoor ori în timpul deplasării cu un mijloc de locomoție (de exemplu, deplasarea utilizatorilor cu mașini diferite, către aceeași direcție).


Sursa de alimentare și rezistența bateriei

Autonomia este un element important al acestor dispozitive. Majoritatea modelelor funcționează cu acumulatori care pot fi reîncărcați, dar la fel de bine și cu baterii clasice, ceea ce le oferă autonomie inclusiv în zonele în care nu există acces la energie electrică.

Modul de alimentare al stațiilor de tip walkie talkie este foarte eficient și ieftin, ceea ce face din aceste sisteme de comunicare la distanță instrumente indispensabile echipelor de salvare, celor care merg în excursii în zone izolate, dar și în situații critice (inundații, cutremure, întreruperi de lungă durată a alimentării cu energie electrică).


Rezistență și greutate

O stație de tip walkie talkie performantă trebuie să fie rezistentă la apă, tocmai pentru că este destinată inclusiv utilizării în aer liber. La fel de importantă este rezistența la șocuri, mai ales la cele provocate prin cădere. Aceste calități influențează greutatea lor, la care mereu trebuie luată în calcul și cea a bateriilor sau a acumulatorilor, dar, chiar și așa, sunt comod de purtat și folosit.

Este important ca aceste calități să fie specificate în mod explicit în fișa cu date tehnice și specificații a produsului, pentru ca utilizarea să fie corectă, dar și eficientă.


Funcții suplimentare

Stațiile de tip walkie talkie pot avea unele funcții suplimentare, gândite pentru a fi de ajutor utilizatorului în situații speciale sau doar pentru comoditatea întrebuințării acestora. Astfel, unele stații pot avea și funcție de radio, utilizând o frecvență de unde ultrascurte, și pot recepționa postul de radio transmis de cel mai apropiat emițător. Există aparate care au funcție de lanternă, deși aceasta poate epuiza repede bateriile stației. Aproape toate stațiile de emisie recepție au un ecran de tip LCD, care indică frecvența și nivelul bateriei.

Cu adevărat utile sunt stațiile care pot transmite automat semnale de tip SOS, fie sonore, fie luminoase, dar și cele care au posibilitatea de a avea mai multe canale de emisie recepție, precum și cele care au tonuri de apel și care sunt concepute astfel încât să împiedice interferențele și să asigure confidențialitatea convorbirilor. Există stații care pot fi adaptate la funcția de monitorizare audio, cu sisteme de activare la zgomote sau voce, pentru supravegherea de la distanță a copiilor.

Aceste sisteme de comunicare de tip walkie talkie sunt un accesoriu util și practic, în diverse situații sau chiar la locul de muncă, și pot fi folosite atât în scop practic, cât și pentru amuzament, provocându-vă să petreceți mai mult timp în aer liber.

//