Întrebat dacă îşi dă demisia vineri, premierul Nicolae Ciucă a spus: „Dacă am spus că îmi depun mandatul. Aşa cum am menţionat de fiecare dată, vineri este ziua în care, conform calendarului, îmi voi depune mandatul”, a spus premierul, la Vila Florica. În ceea ce privește rămânerea în Executiv, premierul a declarat: „Se consumă ziua de vineri și voi lua o decizie. Până luni voi lua o decizie”.
„Există în momentul de faţă discuţii, negocieri, astfel încât fie există varianta protocolului fie negocieri şi reasumare de ministere la nivelul fiecărui partid. Ştiţi foarte bine cum se fac astfel de negocieri, modul în care se asumă fiecare minister are o anumită procedură, după care se negociază pe fiecare minister în parte.Este normal să existe o ierarhizare în funcţie de ponderea fiecărui partid în Parlament şi în coaliţie”, a completat el.
De asemenea, premierul a mai spus că întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis va avea loc după finalizarea negocierilor. „Vom avea o discuție cu domnul președinte după ce finalizăm negocierile. Președintele nu se implică în acest proces, e decizia partidelor politice ce vor face”.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Nicolae Ciucă își dă demisia pe 26 mai. Premierul a declarat că până luni va hotărî dacă rămâne la Guvern.