OMV Petrom va plăti o taxă de solidaritate mai mică, iar Black Sea Oil&Gas niciuna, după modificările făcute în Parlament

Camera Deputaților a decis, miercuri, amendamentele aduse și adoptate marți de Senat. Acestea prevăd că se elimină procentul de 60% aplicat pe diferența de profit între anul 2022 și media anilor 2018-2021. Mai mult, se introduce o taxă aplicată la cantitatea de țiței rafinat, care este de 350 de lei pe tonă. Amendamentul vorbește despre companii care extrag și rafinează țiței, situație în care se regăsește numai Petrom.

Astfel, Petrom, la o cantitate de aproape 4,2 milioane de tone de petrol rafinată, ar urma să plătească o taxă de solidaritate de aproximativ 300 de milioane de euro. Înainte, compania susținea că nu datorează taxa de solidaritate, în vreme ce statul român se aștepta să colecteze o taxă cuprinsă între minimum 3 miliarde de lei până la 1 miliard de euro.

De asemenea, Black Sea Oil&Gas (BSOG) va scăpa de taxă, conform unui nou amendament, „contribuabilii care în perioada 2018 – 2021 nu au obținut producție din domeniile prevăzute la art. 1 alin (1) nu datorează contribuția de solidaritate”. Anterior, compania a solicitat ca taxa să nu i se aplice, pentru că extracția gazelor a început abia anul trecut.