Se deschide un nou punct de trecere a frontierei: Vicovu de Sus (România) - Krasnoilsk (Ucraina)

„A fost aprobată hotărârea prin care a fost reglementată deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei şi a biroului vamal de frontieră Vicovu de Sus - România şi Krasnoilsk - Ucraina şi modificarea Hotărârii de Guvern 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea ANAF. Este vorba despre primul punct de trecere a frontierei deschis după agresiunea militară rusă din Ucraina între Ucraina şi un stat membru al Uniunii Europene”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.


Conform lui Cărbunaru, acest punct de trecere a frontierei va viza atât traficul internaţional de persoane în regim de trafic pietonal şi rutier, cât şi cu marfă, cu program de funcţionare permanent, permiţând astfel accelerarea şi facilitarea traversării frontierei de către persoane şi mijloace de transport.

Prim-ministrul României şi omologul ucrainean vor avea o întrevedere în partea română a punctului de trecere a frontierei Vicovu de Sus - Krasnoilsk. Ulterior, premierul Ciucă are programată o întâlnire cu reprezentanţii administraţiei publice locale din Suceava, la care participă preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur.


Guvern: Hotărârea privind deschiderea punctului de trecere a frontierei Vicovu de Sus-Krasnoilsk, aprobată

Hotărârea care vizează deschiderea punctului de trecere a frontierei şi a biroului vamal de frontieră Vicovu de Sus (România) – Krasnoilsk (Ucraina) a fost aprobată miercuri de Guvern.


„Astăzi a fost aprobată hotărârea prin care a fost reglementată deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei şi a biroului vamal de frontieră Vicovu de Sus – România şi Krasnoilsk – Ucraina şi modificarea hotărârii de Guvern 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea ANAF. Este vorba despre primul punct de trecere a frontierei deschis după agresiunea militară rusă din Ucraina între Ucraina şi un stat membru al Uniunii Europene”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.


Oficialul a amintit că premierul Nicolae Ciucă şi omologul său ucrainean, Denys Shmyhal, vor participa joi la evenimentul de deschidere a acestui punct de trecere a frontierei.


„Acest punct de trecere a frontierei va viza atât traficul internaţional de persoane în regim de trafic pietonal şi rutier, dar şi cu marfă, cu program de funcţionare permanent, permiţând astfel accelerarea şi facilitarea traversării frontierei de către persoane şi mijloace de transport”, a spus Cărbunaru.