Premierul Nicolae Ciucă, mesaj de solidaritate cu Coreea după busculada de Halloween din Seul

Nicolae Ciucă Ciucă a scris, pe Twitter, că Guvernul României este alături de Republica Coreea şi de acest popor. El le-a transmis condoleanţe familiilor îndoliate, iar răniţilor sănătate şi putere.

„Guvernul României este alături de Republica Coreea şi de poporul sud-coreean în aceste momente dureroase. Condoleanţe familiilor îndoliate, iar răniţilor sănătate şi putere”, a scris Ciucă pe Twitter.

Detalii despre tragedia de Halloween de la Seul

  • Sunt cel puțin 151 de morți, între care 19 cetățeni străini.

  • Nu este clar ce a cauzat aglomerația mortală, dar martorii au declarat că erau neobișnuit de mulți oameni care se înghesuiau pe străzile înguste ale cartierului, iar deplasarea se făcea cu mare dificultate.

  • Cele mai multe dintre victime sunt adolescenți și persoane de 20 de ani. Mulți erau îmbrăcați în costume de Halloween.

  • Fotografiile și videoclipurile de pe rețelele sociale arată oameni întinși pe jos, pe stradă, și pe targi în timp ce echipele de salvare acordă primul ajutor.

  • Multe victime au intrat în stop cardiac.

  • Peste 1.700 de salvatori au fost trimiși la fața locului, între care 517 pompieri, 1.100 de polițiști și aproximativ 70 de funcționari guvernamentali.

  • Autoritățile întâmpină dificultăți în identificarea victimelor și cer ajutorul familiilor.

  • Administrația orașului Seul primește, de asemenea, apeluri care semnalează persoane dispărute.

  • Zeci de răniți au fost transferați la spitalele din apropiere, iar autoritățile medicale avertizează că este posibil ca numărul morților să crească.

  • Lideri din lumea întreagă încep să transmită condoleanțe națiunii sud-coreene.