Elevii, fără corn și lapte. Un primar din Gorj a reușit ce nu au putut autoritățile: oferă pachete copiilor din banii economisiți anul trecut

Cei aproape 600 de elevi din comuna Turburea, din Gorj, primesc iaurt, mere și cornuri în fiecare săptămână, la școală. Dat fiind că programul național „Laptele și cornul” a fost implementat târziu în fiecare an, autoritățile au găsit singure rezolvarea.


„Ce facem acum este din economia banilor pe care i-am avut pe anul școlar 2021 - 2022, până în septembrie”, a declarat Ion Bîrcă, primar Turburea.

„Mergem la engros, primim certificate de calitate şi cumpărăturile le facem noi, primăria: asistentele comunitare, oamenii din primarie, Poliţie Locală”, a completat edilul.


Aproximativ 50 de mii de lei dă primăria, anual, pentru pachetele distribuite în școlile și grădinițele din localitate. Cheltuielile ar trebui să fie decontate de Consiliul Județean până la sfârșitul anului. În Gorj, mai sunt încă două primării care acționează la fel, iar restul de 67 de localități așteaptă ca problema să fie rezolvată la nivel județean.


Sumele prea mici: nici măcar un leu pentru o porție

Licitația a fost demarată din iunie, dar termenele au fost amânate din cauza prețurilor tot mai mari. După ce a fost mărită valoarea contractului, a început să crească interesul din partea a patru furnizori pentru corn și mere. Motivul? Sumele prea mici, adică nici măcar un leu pentru o porție.


„Pentru lapte de consum, produse lactate, săptămâna viitoare, reluăm procedura. Nu ştiu care sunt motivele. Poate preţul, dar avem obligaţia legală de a repeta procedura neavând nicio ofertă”, a transmis Cosmin Popescu, președinte CJ Gorj.

Programul Laptele și cornul

Cornul și laptele este un program introdus în școli de guvernul României începând cu anul 2002. Beneficiarii programului sunt copiii din grădinițe și din școli generale. Media beneficiarilor este de peste două milioane de copii anual.

În anul 2010, guvernul României a creat un program similar, „mere în școli”, prin care elevii din clasele 1-8 din învățământul de stat și privat primesc gratuit câte un fruct proaspăt zilnic, timp de 100 zile de școlarizare, în intervalul noiembrie-martie. Programul de încurajare a consumului de fructe în școli este parte a unui program european, finanțat în proporție de 75% din fonduri europene.