Elena Udrea ar putea ieși din închisoare luna următoare

Elena Udrea ar avea șanse să iasă din închisoare în cursul lunii septembrie. Acest lucru a fost confirmat și de avocata acesteia.


”Suntem în fața unei rulete rusești pe situația prescripției și nu numai. Nu cred că putem să discutăm despre o prezivibilitate a soluțiilor, strict pe procedură, în prezent, în România. Cu atât mai puțin pe partea aceasta de prescripție.”, a declarata avocata Elenei Udrea.


Avocata Elenei Udrea a menționat că aceasta nu a avut parte de nicio zi liberă din momentul în care a ajuns în arestul din România, deoarece Udrea s-a focusat mai mult pe eliberarea totală. Elena Udrea s-a plâns de nenumărate ori de condițiile din penitenciar, de faptul că nu are mai multă liberate de mișcare în închisoare și că nu și-a putu vedea fetița.


”Nu am formulat vreo astfel de cerere până în prezent, ne axăm mai degrabă pe eliberarea ei. Sperăm că totuși justiția din România, până să ajungem la forurile internaționale, va analiza cazul dumneaei și va constata că în dosarul Gala Bute, unde a fost condamnată, avem un președinte de complet care a fost numit indirect de către președintele României în acel complet și de aceea nu a avut parte de un proces echitabil”, a mai spus avocata Elenei Udrea.



Elena Udrea a cerut instanței mai multă libertate în penitenciarul în care își ispășește pedeapsa

Elena Udrea are de ispășit o pedeapsă de şase ani de închisoare în regim semideschis. Persoanele care sunt condamnate și care execută o pedeapsă în regim semideschis sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoţite în zone prestabilite din interiorul penitenciarului, prestează muncă şi desfăşoară activităţi educative, culturale, terapeutice și alte acrivități.

La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fost reținută în Bulgaria, după ce a părăsit România exact în ziua în care Înalta Curte de Casație și justiție a anunțat decizia finală prin care a fost condamnată definitiv la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute.