Politicienii români dau vina pe Vladimir Putin pentru criza energetică

Nu doar gazele și energia electrică s-au scumpit în ultimele luni, ci și carburanții. Majorările nu se vor opri aici, a transmis Klaus Iohannis:„Așa cum arată lucrurile acum, prețurile vor crește în continuare. Aceste lucruri ne vor afecta pe termen mai lung. Este inevitabil ca aceste materii prime să devină mai scumpe”.

Toți liderii lumii caută soluții, nemaiferindu-se de jurnaliști, deși informațiile nu ar trebui să ajungă la Moscova. „Am decis să îl sun pe președintele Emiratelor Arabe Unite. L-am rugat să își mărească producția. Mi-a spus două lucruri. În primul rând, "sunt la maxim", cel puțin așa a spus el. În al doilea rând, a spus că saudiții pot să își mărească puțin, cu 150 (mii de barili, n.r.) sau puțin mai mult.

Dar nu în cantități mari și nu în următoarele șase luni. În cele din urmă, în ceea ce privește petrolul rusesc, mi-a spus că trebuie să ne asigurăm că India…”, a spus președintele Franței, Emmanuel Macron.


Joe Biden, președintele SUA, a spus: „Ușor, ușor...Poate ar trebui să vorbim înăuntru”.

„Această criză energetică a fost pregătită minuțios de către Rusia”, a afirmat Klaus Iohannis.


Unii specialiști sunt de altă părere. Gabriel Biriș, analist fiscal, a explicat că: „În România, criza a fost pregătită minuţios, dar nu de ruşi. Ci de români. Noi am blocat investiţiile. Am blocat pentru încă mulţi ani investiţia în offshore”.


„Sunt ţări din Europa care au anunţat deja sau fac campanii privind reducerea temperaturii în locuinţe sau chiar măsuri în domeniul alimentării cu energie electrică. Autorităţile trebuie să se gândească de pe acum cum se vor desfăşura lucrurile începând cu 1 aprilie, anul viitor”, a completat Ion Lungu, expert în energie, pentru Observator.

Măsurile promise de Guvern întârzie să apară

1 aprilie este data la care gazele şi curentul nu vor mai fi plafonate şi compensate, aşa că preţurile ar putea fi chiar triple. La benzină şi motorină, ordonanța privind compensarea prețurilor întârzie să fie adoptată de către Guvern, deși măsura ar trebui să fie aplicată de la 1 iulie. Astfel, e greu de crezut că benzinarii se vor putea organiza astfel încât de vineri să ofere prețuri mai mici la pompă cu 50 de bani.


„E puţin probabil să poată să-şi adapteze sistemele informatice. Să înveţe cineva calculatorul care emite bonul să calculeze discountul”, crede analistul fiscal Gabriel Biriș.


Dacă benzinarii măresc prețurile după compensare, sancțiunile vor ajunge până la 500 de mii de lei, în cazul în care vor fi prinși de Consiliul Concurenței. Problema este că instituția nu a mai făcut vreo investigație pe piața carburanților în ultimii ani.