TMK Artrom, probleme severe generate de modul eronat în care se interpretează sancțiunile împotriva rușilor, acuză Marcel Ciolacu
„PSD susţine sancţiunile împotriva Federaţiei Ruse, dar nu vom fi vreodată de acord cu măsuri care afectează angajaţii români, locurile de muncă şi, în general, economia naţională. După situaţia de la fabrica din Slatina, a venit rândul uzinei din Reşiţa a TMK Artrom să se confrunte cu probleme severe generate de modul eronat în care anumite autorităţi ale statului interpretează aplicarea sancţiunilor împotriva oligarhilor ruşi.
Solicit din nou Consiliului inter-instituţional responsabil cu aplicarea acestor măsuri să înţeleagă că activitatea companiilor de care depinde viaţa a mii de familii de români trebuie să continue, oamenii să-şi primească salariile, iar familiile acestor angajaţi să nu sufere", a scris Ciolacu pe Facebook.
„Este inadmisibil să permiţi companiilor plăţi pentru contractele vechi, dar să nu-şi poată vinde marfa produsă în ultima lună! Sper că Guvernul va găsi din nou răbdarea şi determinarea să se inspire din soluţiile europene astfel încât aplicarea sancţiunilor să aibă cât mai puţine consecinţe negative asupra salariaţilor şi economiei naţionale. Aceasta este singurul mod logic în care România trebuie să reacţioneze", a menţionat acesta.
SUA anunță noi sancțiuni „devastatoare” împotriva Rusiei
Statele Unite au anunțat miercuri noi sancțiuni împotriva Rusiei, în coordonare cu Grupul G7 și cu Uniunea Europeană, care vizează sectorul bancar rus, mai mulți oficiali și fiicele președintelui Vladimir Putin.
„Statele Unite, împreună cu Grupul G7 şi cu Uniunea Europeană, vor continua să impună costuri economice severe şi imediate asupra regimului Putin, din cauza atrocităţilor din Ucraina, inclusiv din Bucha. Vom face documentare şi vom transmite informaţii despre aceste atrocităţi şi vom folosi toate mecanismele adecvate pentru a-i trage la răspundere pe cei responsabili”, a arătat Casa Albă într-un comunicat.
Noile măsuri anunţate de Washington vizează cea mai mare instituţie financiară din Rusia, Sberbank, cât şi cea mai mare bancă privată, Alfa Bank. Preşedintele american Joe Biden va emite o nouă ordonanţă executivă prin care va interzice orice nouă investiţie americană în Rusia. Totodată, vor fi blocate acţiunile principalelor companii ruse de stat.
Fiicele lui Putin au fost puse pe lista sancțiunilor pentru că SUA cred că Vladimir Putin și-ar putea ascunde unele dintre active prin intermediul lor, potrivit unui înalt oficial al administrației americane.
„Avem motive să credem că Putin și mulți dintre prietenii săi și oligarhii își ascund averea, își ascund bunurile, cu ajutorul membrilor familiei”, a spus oficialul.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Marcel Ciolacu: TMK Artrom, probleme severe generate de modul eronat în care se interpretează sancțiunile împotriva rușilor .