AUR strânge semnături pentru suspendarea președintelui Iohannis. George Simion: „Ne-au semnat deja și parlamentari de la PNL”

„Azi, 1 noiembrie, anunțăm inițierea procedurilor pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis. Am început colectarea de semnături în rândul parlamentarilor. Ne-au promis mai mulți parlamentari de la mai multe partide că vor semna. (...) Invităm toate formațiunile politice să mi se alăture. Ne-au semnat deja și parlamentari de la PNL”, a declarat Simion.


Ulterior, oficialul a anunțat că sunt parlamentari PNL care „achiesează” la ideea suspendării. „Azi pornim de la zero semnături”, a spus el. George Simion a spus că l-a văzut la televizor pe Ludovic Orban, care a vorbit despre demiterea președintelui,și a completat că se va întâlni cu acesta.


Constituția | Cum poate fi suspendat președintele

Conform Constituției, președintele României poate fi suspendat din funcție de Parlament, după consultarea Curții Constituționale, în cazul săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției. Șeful statului poate da explicații Parlamentului cu privire la faptele care i se impută.

Propunerea de suspendare din funcție poate fi inițiată de cel puțin o treime din numărul deputaților și senatorilor și se aduce la cunoștință președintelui. În cazul în care propunerea de suspendare din funcție este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea sa.