"Nu-i cunosc. Nu stiu cine sunt acesti reprezentanti, nu stiu care le este statutul ca sa putem dialoga. Daca e vorba de niste ziduri, o sa vedem daca putem sa le transmitem un mesaj din partea cladirii Palatului Parlamentului. Altminteri, eu m-am saturat de aceasta formula aroganta de comunicare a unor functionari, reprezentanti incerti si anonimi. Cine verifica toata legislatia in materie de statut al corpului diplomatic si consular o sa vada ca nu exista asa ceva, nu exista comunicate ale ambasadelor, reprezentanti", a spus liderul grupului PSD din Senat, citat de b1.ro.

Serban NIcolae mai tine sa precizeze ca in Constitutia Romaniei nu este prevazuta o consultare a ambasadelor in momentul in care Parlamentul legifereaza.

"Sunt alaturi de ei in greaua suferinta care ii incearca in materie de ingrijorare, sa stea linistiti, sa-si vada de treburile lor. Nu exista niciun fel de atributii, m-am uitat inca o data in Constitutie. N-am vazut in procedura de legiferare consultarea ambasadelor sau a reprezentantilor unor ambasade, a birourilor de presa ale ambasadelor", a mentionat el.

Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucuresti a transmis joi ca "importante tari partenere" fac apel la Romania sa ia in vedere "potentialul impact negativ al amendamentelor la legislatia penala".