Război Israel - Hamas. Grupul islamist palestinian vrea să prelungească armistițiul

Nu a existat un răspuns imediat din partea oficialilor israelieni la apelul Hamas de duminică seara de a „prelungi armistiţiul după încheierea perioadei de patru zile”, potrivit Agerpres.

Încetarea focului între Israel şi Hamas, intermediată de Qatar, care a dus la eliberarea unui al treilea grup de ostatici duminică, a fost programată iniţial să dureze patru zile şi a intrat în vigoare vineri dimineaţă.

Toate părțile și-au exprimat disponibilitatea de a prelungi pauza dacă alți ostatici ar urma să fie eliberați în schimbul prizonierilor. Conform Israelului, Hamas ar trebui să elibereze încă zece ostatici pentru fiecare zi suplimentară. Potrivit Qatarului, ar fi posibilă o prelungire cu încă șase zile a armistițiului Israel - Hamas.


Israelul a eliberat 39 de palestinieni, duminică

39 de prizonieri palestinieni, toți sub vârsta de 19 ani, au fost eliberați duminică din închisoare de autoritățile israeliene în schimbul a 13 ostatici israelieni eliberați anterior de Hamas.

Autobuzele au ieșit din închisoarea israeliană Ofer din Cisiordania ocupată, unde prizonierii au fost transferaţi înainte de eliberare. Aceşti prizonieri au ajuns apoi în Beitunia.

Schimbul vine ca parte a unui acord de armistiţiu care ar trebui să se încheie luni seara, după eliberarea a 50 de ostatici în schimbul a 150 de prizonieri. Acest armistiţiu ar putea fi prelungit.


Președintele german Frank-Walter Steinmeier promite sprijin neclintit pentru Israel la Ierusalim

Președintele german Frank-Walter Steinmeier a promis duminică sprijinul neclintit al Germaniei pentru Israel în războiul său din Gaza în timpul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele israelian Izchak Herzog la Ierusalim.


„Suntem solidari cu Israelul”, a spus Steinmeier. „Nu doar cu un Israel ca victimă a terorii. Solidaritatea noastră este şi cu un Israel care se apără, care luptă împotriva unei ameninţări existenţiale”, a adăugat el.


Steinmeier a făcut această declaraţie în contextul criticilor tot mai mari la adresa comportamentului Israelului în Fâşia Gaza, care a ucis mii de civili. Șeful statului german a mai afirmat că este necesar să se protejeze civilii din Gaza și să li se asigure necesitățile de bază ale vieții.


„Acest lucru este cerut de dreptul umanitar internațional”, a menționat el. Prin urmare, a mai spus Steinmeier, este bine ca acordurile de încetare a focului convenite sunt acum folosite în acest scop.


Steinmeier a declarat că Israelul a fost obligat să lupte pentru existenţa sa de atacurile din 7 octombrie organizate de Hamas, care au lăsat ţara mai rănită ca niciodată.


„Israelul are tot dreptul să se apere şi să-şi asigure existenţa”, a spus Steinmeier. „Organizaţiei teroriste Hamas nu trebuie să i se permită niciodată să-şi atingă scopul declarat, şi anume anihilarea Israelului”, a mai atras el atenţia.