Joe Biden, discurs despre războaiele din Ucraina și Israel

Preşedintele SUA a prezentat un argument de anvergură în favoarea sprijinului SUA pentru Israel şi Ucraina, considerându-l atât un imperativ de securitate naţională, cât şi un moment critic pentru viitorul leadershipului american şi al democraţiilor din întreaga lume.

„Leadershipul american este ceea ce ţine lumea laolaltă. Alianţele sunt cele care ne menţin în siguranţă în America. Valorile americane sunt cele care ne fac să fim o naţiune parteneră cu care vrei să lucrezi. Să punem toate acestea în pericol - să ne îndepărtăm de Ucraina, să întoarcem spatele Israelului - pur şi simplu nu merită”, a declarat Biden.

„Este o investiţie inteligentă care ne va aduce dividende pentru securitatea americană pentru generaţii întregi”, a declarat el în timpul discursului rostit din Biroul Oval. „Ajutaţi-ne să ţinem trupele americane departe de pericol. Ajutaţi-ne să construim o lume mai sigură, mai paşnică, mai prosperă pentru copiii şi nepoţii noştri”, a punctat Biden.

Șeful de stat a continuat să susțină că, dacă Statele Unite nu ajută „să oprească apetitul lui Putin pentru putere și control în Ucraina”, acesta nu se va opri la invazie, urmând să facă alte cuceriri, în Polonia sau în țările baltice.

În ceea ce privește războiul cu Hamas, susţinerea Israelului face parte din obiectivul SUA de a „construi un viitor mai bun pentru Orientul Mijlociu”. Prin tragerea la răspundere a grupului pentru atacurile teroriste, Biden spune că SUA pot contribui la prevenirea unor viitoare conflicte care să dea în clocot în regiune.

„Alianţele americane sunt cele care ne menţin pe noi, America, în siguranţă", a declarat Biden. „Valorile americane sunt cele care ne fac un partener cu care alte naţiuni vor să lucreze. Să punem toate acestea în pericol dacă ne îndepărtăm de Ucraina, dacă întoarcem spatele Israelului - pur şi simplu nu merită”, a spus Biden.

Biden a marcat că multe dintre armele folosite în cadrul proiectelor de ajutor sunt fabricate în SUA. „Să ne asigurăm că Israelul şi Ucraina reuşesc este vital pentru securitatea naţională a Americii”, a explicat Biden. Abandonarea Ucrainei sau a Israelului creşte riscul de haos global, a arătat el. „În Israel trebuie să ne asigurăm că au ceea ce au nevoie pentru a-şi proteja poporul astăzi şi întotdeauna”, spune liderul de la Casa Albă.

Fondurile vor fi folosite pentru a face Orientul Mijlociu „mai stabil, conectat cu vecinii săi, cu pieţe mai previzibile, mai multe locuri de muncă, mai puţine nemulţumiri, mai puţine războaie”, arată Biden

Preşedintele a început prin a le vorbi americanilor despre ceea ce s-a întâmplat în Israel. „Urmărim toate căile pentru a aduce ostaticii acasă”, a promis el, fiind de părere că nu există o prioritate mai mare. „Statele Unite rămân angajate faţă de dreptul palestinienilor la demnitate şi la autodeterminare”, a anunţat Biden, condamnând actele Hamas. Hamas vrea să „anihileze o democraţie vecină”, spune Biden. Grupul militant foloseşte civili ca scuturi umane, menţionează el.

Hamas şi preşedintele rus Vladimir Putin „reprezintă ameninţări diferite, dar au un lucru în comun: amândoi vor să anihileze complet o democraţie vecină”, a subliniat şeful Casei Albe.

Oficialul a povestit despre vizita sa secretă în Ucraina de la începutul acestui an, cu un tren care venea din Polonia cu „ferestrele întunecate”. „În timp ce mă plimbam prin Kiev împreună cu preşedintele Zelenski, cu sirenele de raid aerian răsunând în depărtare, am simţit ceva”, spune el, ceva ce am mai simţit şi înainte - şi anume că „America încă este un far pentru lume. Încă”, a pledat preşedintele.