Regele Charles al III-lea, vizită în România

Încoronat Rege al Marii Britanii în data de 6 mai, Charles al III-lea a schimbat câteva cuvinte cu invitații, în ziua cea mare. Atunci ar fi hotărât, împreună cu oaspeții săi din România, că la începutul verii va veni în vacanță în Transilvania.

Cu mare discreție, o echipă de prospecție a regelui a fost deja în România pentru a pune la punct detalii. Conform Observator, Regele Charles va merge prima dată la Cotroceni, la un dineu privat.

Monarhul britanic va ajunge la noi în țară vineri, 2 iunie, și va merge direct în Valea Zălanului, unde este și una dintre proprietățile sale, transformată în casă de oaspeți. Acolo va stat tot weekendul. Planul este să ajungă măcar o zi în Viscri, pe 6 iunie.

De altfel, de acum nu se mai găsesc cazări în zonă, semn că Charles va veni însoțit și de alți oaspeți speciali, curioși să vadă cu ce l-a cucerit România acum 25 de ani.


O premieră pentru România

Regele Charles al III-lea a fost încoronat monarh al naţiunii pe 6 mai. Charles este cel de-al 40-lea suveran care a fost încoronat la Westminster Abbey, unde au fost încoronați și predecesorii săi, începând din 1066.

Oficialitate va veni în România pe 2 iunie. Este prima vizită oficială în țara noastră, în calitate de Rege, și, prin urmare, a unui rege al Regatului Unit al Marii Britanii, în timpul exercitării funcției din fruntea monarhiei britanice.


„Ar fi o premieră pentru țara noastră să vină regele în Funcție. Nu au fost nici măcar când era Monarhia în România. (...) Ar fi ceva extraordinar, mai ales dacă o face acum, pentru că știți că este suveran peste mai multe state. Dacă ar veni în România să își viziteze proprietățile, ar fi un semnal extraordinar. Ne-ar ridica prestigiul extraordinar. Prima vizită a unui monarh englez pe teritoriul României”, a explicat istoricul Dan Falcan pentru Adevărul.



Regele Charles: „România este o țară uimitor de diversă”

La cea mai recentă vizită la Viscri, înainte de încoronare, Regele Charles al III-lea le-ar fi spus vecinilor că se va întoarce curând. Ba chiar cu fiecare vizită în România descoperă și mai mult lucruri de iubit.


„Am văzut multe locuri, dar sunt încă multe altele pe care aș vrea să le explorez. România este o țară uimitor de diversă”, a declarat Regele Charles.