Vladimir Putin amenință Kievul cu răspunsuri severe, în cazul în care armata ucraineană lovește ținte din Rusia

„Dacă tentativele de atentate teroriste asupra teritorului nostru continuă, răspunsurile Rusiei vor fi severe şi amploarea lor va corespunde nivelului ameninţărilor respective. Nimeni nu trebuie să aibă nici cel mai mic dubiu'', a spus liderul rus în deschiderea unei reuniuni televizate a Consiliului de Securitate Naţională al Federaţiei Ruse.


Acesta a indicat că Rusia a lansat o campanie „masivă” de bombardamente asupra Ucrainei în replică la atacul „terorist” care a avariat podul Crimeii. Înainte, Kremlinul a declarat că exploziile care au zguduit luni Kievul fac parte din ceea ce Rusia numește „operațiunea militară specială”.


„Totul se întâmplă în cadrul operațiunii militare speciale”, a răspuns purtătorul de cuvânt al Kremlinul, Dmitri Peskov, unei întrebări legate de exploziile din Kiev și din alte orașe din Ucraina.


Bombardamente ruse de o amploare fără precedent în ultimele luni au lovit Ucraina luni dimineața. Conform președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, zeci de rachete lansate de armata rusă, au lovit capitala Kiev și regiunile Hmelnițki, Liov, Dnipro, Vinița, Zaporojie, Sumî, Harkov și Jitomir.