Președinții Vladimir Putin și Zi Jinping se întâlnesc în pline tensiuni cu Occidentul

Celor doi șefi de stat li se alătură, în orașul Samarkand, o etapă-cheie pe străvechiul Drum al Mătăsii, liderii Indiei, Pakistanului, Turciei, Iranului și altor țări pentru un summit de două zile al Organizației de Cooperare de la Shanghai (SCO).

Dacă vineri va avea loc principala reuniune a acestui summit, întâlnirea bilaterală dintre preşedinţii chinez şi rus de joi va fi cea mai analizată, ţările lor fiind în centrul unor crize diplomatice internaţionale.

Pentru liderul de la Kremlin, care încearcă să accelereze un pivot spre Asia în fața sancțiunilor occidentale împotriva Moscovei pentru invadarea Ucrainei, acest summit este ocazia de a arăta că Rusia nu este izolată pe scena mondială.

Xi Jinping, care face prima sa călătorie în străinătate, în Asia Centrală, de la începutul pandemiei, își poate consolida statura de lider de prim-plan înaintea congresului Partidului Comunist Chinez din octombrie, în cursul căruia vizează inedit al treilea mandat.

Totodată, întâlnirea lor are un aer de sfidare lansat Statelor Unite ale Americii, care au preluat conducerea sancțiunilor împotriva Moscovei și sprijinul militar acordat Kievului și care au stârnit furia Beijingului prin vizita mai multor oficiali americani în Taiwan.


„Organizaţia de Cooperare de la Shanghai oferă o alternativă reală la structurile orientate spre Occident", a declarat presei marţi consilierul diplomatic al Kremlinului Iuri Uşakov.



Este „cea mai mare organizaţie din lume, care cuprinde jumătate din populaţia planetei" şi acţionează pentru o „ordine internaţională justă", a adăugat el.


Sesiunea principală a summitului din această săptămână va avea loc vineri, dar atenţia va fi îndreptată mai ales spre multiplele întâlniri bilaterale programate cu această ocazie.

Astfel, pe lângă Xi Jinping, Vladimir Putin se va întâlni joi separat cu preşedintele iranian, Ebrahim Raisi, a cărui ţară doreşte să se alăture OCS, şi cu premierul pakistanez, Shehbaz Sharif, iar vineri cu premierul indian, Narendra Modi, şi preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

Înainte de summit, Xi Jinping a mers miercuri în Kazahstan, unde s-a întâlnit cu preşedintele Kassîm-Jomart Tokaev. Ultima întâlnire dintre Putin şi Xi a avut loc în februarie, când preşedintele rus a vizitat Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, cu câteva zile înainte de lansarea ofensivei Moscovei împotriva Ucrainei.

Fără a sprijini în mod explicit intervenţia militară rusă, Beijingul şi-a exprimat în repetate rânduri în ultimele luni sprijinul pentru Moscova, izolată în Occident. La rândul său, în august, Moscova a calificat vizita în Taiwan a preşedintei Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, drept o "provocare".

Iar luna trecută, China a luat parte la exerciţii militare comune în Rusia, înainte de a accepta să îşi încheie contractele de gaze cu Moscova în ruble şi yuani, şi nu în valute occidentale, conform AFP, citat de Agerpres.