Franța reintroduce controlul sanitar COVID-19 la punctele de frontieră

Din cauza unui nou val de infectări cu coronavirus, autoritățile din Franța au decis să reintroducă controlul sanitar COVID-19 la punctele de frontiere pe sensul de intrare în țară.

Adunarea Naţională (camera inferioară a parlamentului) a eliminat la articolul respectiv din legea privind securitatea sanitară COVID-19 prin intermediul voturilor opoziţiei - dreapta, extrema dreaptă şi majoritatea alianţei de stânga.

Actul normativ modificat de Senat permite guvernului ca în următoarea lună, la punctele de frontieră pe sensul de intrare în Franța, turiștii să prezinte un test negativ pentru Covid-19. Pentru prelungirea ulterioară a acestei măsurii va fi necesară aprobarea parlamentului.

Totodată, a fost introdusă și limitarea numărului de călători către teritoriile din Franța, în cazul în care sistemul sanitar al acestora este suprasolicitat.

Senatorii nu au fost de acord cu mai multe amendamente propuse, unele dintre acestea prevedeau ca persoanele care intră în Franţa, pe lângă testul negativ Covid, să prezinte şi dovada că sunt vaccinaţi sau vindecaţi după ce au fost infectați cu COVID-19.


„Astfel de restricţii continuă să aibă sens din punct de vedere medical”, spune Ministrul sănătăţii, Francois Braun.



OMS cere țărilor să reintroducă obligativitatea purtării măştii de protecţie

Organizaţia Mondială a Sănătăţii atenționează că virusul COVID-19 a reapărut cu un nou val, iar numărul deceselor la nivel mondial este în continuă creștere.

OMS a recomandat guvernelor să ia în considerare reintroducerea obligativității purtării măştii de protecţie şi ventilarea spaţiilor închise pentru a stopa acest val pe cale să se extindă din nou.


Ministrului Sănătății, despre creșterea cazurilor de COVID

Alexandru Rafila spune că trebuie să ne pregătim pentru valul șase, precizând că această tulpină dă simptome mai usoare, în majoritatea cazurilor.


"Putem vorbi de valul şase, dar, deocamdată, suntem în cursul verii, până la toamnă mai avem vreo două luni. (...) Deci, e clar că în această perioadă trebuie să fim pregătiţi să putem să răspundem provocărilor acestui val șase, generat de tulpini mai transmisibile”, a transmis Alexandru Rafila.