Victimele prăbușirii ghețarului din Munții Dolomiți au fost identificate

Autoritățile din Italia au confirmat moartea a 11 persoane în urma prăbușirii ghețarului.


"Putem afirma că ne-am făcut foarte rapid treaba şi confirmăm un bilanţ final de 11 decese", a declarat Giampietro Lago, şeful criminaliştilor care au participat la procesul de identificare a cadavrelor.


Echipele de salvare erau îngrijorate din cauza că ar putea să existe și o a 12-a victimă, însă acum sunt ferm convinși că acesta este bilanțul final al victimelor avalanșei.

În Valea Fassa a fost organizată o zi de doliu în memoria persoanelor care și-au pierdut viața în avalanşa produsă duminică pe Marmolada, care este cel mai înalt vârf din Munţii Dolomiţi, 3.300 de metri - un masiv ce face parte din estul munților Alpi din Italia.

În această vară, Italia se confruntă cu un val de caniculă și o secetă severă. Specialiștii avertizează că schimbările climatice ar putea destabiliza gheţarii, iar astfel de prăbușiri ale ghețarilor ar putea să se repete.


VIDEO Mai multe persoane și-au pierdut viața, iar altele au fost rănite în urma unei avalanșe în Alpii italieni

O bucată imensă din gheţarul Marmolada, din Alpi s-a desprins, duminică provocând o avalanşă. În urma incidentului 11 persoane au decedat și 14 au fost rănite. Printre decedați s-au aflau și români.

Gheţarul Marmolada, supranumit “regina Dolomiţilor”, este cel mai mare gheţar din acest lanţ muntos din nordul Italiei, care face parte din Alpi.


Delia, despre tragedia din Alpii italieni

Delia a fost la un pas de a fi în mijlocul avalanșei din Alpii italieni, care a avut loc în urmă cu doar câteva zile, unde au murit 11 persoane. Vedeta a scăpat ca prin minune și nu poate decât să fie recunoscătoare pentru lucrul acesta, mai ales că ar fi fost toate șansele să se afle și ea printre persoanele afectate de acest incident.


”Am citit și noi despre tragedia din Dolomiți. Eram de o săptămână în zona Dolomiti, zilnic am făcut diferite trasee. Ieri, eram pe un traseu destul de aproape de locul tragediei. Am evitat, însă, zona ghețarului, pentru că atunci când e foarte cald, ca acum, există riscul de avalanșă. De azi suntem pe Coasta de Azur. Recomandăm tuturor pasionaților de trasee montane să aleagă cu atenție traseele și să folosească echipament adecvat”, a declarat Delia, pentru cancan.ro.