Finlanda propune construirea unei baze NATO la graniță cu Rusia

Primarul din orașul Lappeenranta, Kimmo Järva, a declarat că speră ca după aderarea Finlandei la NATO, o bază militară va putea fi construită în oraș. Această idee a luat naștere când discuțiile despre aderarea Finlandei la blocul politico-militar NATO au devenit mai serioase.

Până acum nu s-a discutat despre construirea unei baze militare NATO, însă Järva speră că odată cu aderarea Finlandei la blocul militar, NATO să înceapă investițiile active pentru a apăra Karelia de Sud. Regiunea se află în apropierea graniței cu Rusia, lucru care ar putea să le displacă autorităților de la Moscova.


„Mă gândeam în special la aeroport. Cu siguranță va fi disponibil dacă forțele armate vor. Cât despre locația școlii forțelor terestre și a Forțelor de Apărare - dacă vor fi schimbări, nu pot spune, deoarece Nu sunt un expert”, a spus Jarva.


Primarul din Lappeenranta a mai menționat că progresul în aderarea Finlandei la NATO le dă o notă de speranță locuitorilor din regiunea Kareliei de Sud. Totodată, întreprinderile din zonă vor avea un sentiment de securitate și de încredere mai crescut.


Finlanda şi Suedia au depus în mod OFICIAL cererile de aderare la NATO

La mijlocul lunii mai, după nenumărate discuții și afirmații despre intenția de a adera la alianța militară NATO, Finlanda și Suedia au depus cererile de aderare în mod oficial. Cele două țări s-au văzut nevoite să recurgă la un asemenea pas după ce forțele armate ruse au atacat Ucraina.

Președintele Turciei, Recep Erdogan, a declarat că va refuza aderarea statelor scandinave la NATO, considerând această decizie „o greșeală”. Aceeași părere o au și autoritățile de la Kremlin care au tot atenționat țările nordice că nu vor trece cu vederea o asemenea decizie.


„Cererile pe care le-aţi depus astăzi reprezintă un pas istoric. Aliaţii vor lua acum în considerare următorii paşi pe drumul vostru spre NATO”, a declarat secretarul general NATO.