Cereale: Rusia acuză Occidentul de acțiuni „distructive”

„În ceea ce priveşte posibilitatea foametei, din ce în ce mai mulţi experţi înclină spre un scenariu pesimist (...). Iar vina este a regimurilor occidentale, care acţionează ca provocatori şi distrugători", a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse Maria Zaharova pe canalul de Telegram.


Conform Mariei Zaharova, Occidentul a făcut „greșeli sistematice” în planificarea politicii sale agricole și a provocat inflația mondială cu mecanisme financiare și monetare lipsite de perspectivă create în timpul pandemiei.

Aceasta a adăugat că majorarea prețurilor și rezultatul unei politici de tranziție energetică „prost gândite” de către țări din Europa și America de Nord, „în special introducerea forțată a biocombustibililor”.

Zaharova a subliniat, în cele din urmă, „restricțiile ilegale” occidentale, luate după ofensiva Rusiei în Ucraina și care au perturbat circuitele logistice și financiare ale Rusiei, îndeosebi pentru exportul de cereale.


Germania lucrează cu Polonia și România pentru a majora exporturile de cereale ale Ucrainei

Germania lucrează cu Polonia și România în vederea adaptării căilor ferate ale celor două teritorii pentru a permite exportul milioanelor de tone de cereale blocate în Ucraina, din cauza blocadei maritime a Rusiei, a declarat ministrul german de Externe, Annalena Baerbock.


„Şinele de cale ferată trebuie să fie modernizate, trebuie să avem vagoane de transport marfă adecvate, iar Guvernul german lucrează pentru remedierea problemei cu multe alte părţi", a declarat oficialul german înaintea reuniunii de la Luxemburg a miniştrilor de Externe din ţările UE.

„Este clar că, în final, cu certitudine nu vom putea scoate din Ucraina toate acele cereale, dar dacă reuşim să trimitem la export o parte din ele, pe diverse rute, va reprezenta un ajutor în această provocare globală", a completat oficialul.


De la pierderea dramatică a veniturilor din export și până la câmpurile cu mine și mașini agricole distruse, războiul a avut un impact puternic asupra sectorului agricol din Ucraina. În prezent, porturile de la Marea Neagră sunt închise, împotriva eforturilor Occidentului de a ajunge la un acord. Recoltarea este pe cale să înceapă, iar silozurile sunt încă pline cu recolta de anul precedent.

Înainte de invazia rusă, Ucraina era unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de grâu, porumb și floarea soarelui. Întreruperea livrărilor din Ucraina a trimis o undă de șoc pe piețele agricole mondiale, determinând prețurile la alimente să atingă valori record și îngrijorări cu privire la foamete la nivel mondial.