9 Mai, Ziua Victoriei, cel mai negru scenariu pentru Ucraina

9 Mai ar putea fi ziua în care am putea ști sigur ce rezervă viitorul pentru Ucraina și teritoriul nostru. Este data în care lumea întreagă se așteaptă ca Vladimir Putin să facă un anunț important cu ocazia Zilei Victoriei.

Şeful NATO, Jens Stoltenberg, spune că trebuie să ne pregătim pentru o şi mai mare brutalitate a atacurilor, mai multă suferinţă şi chiar o mai mare distrugere a infrastructurii critice şi oraşelor din Ucraina.

Șeful CIA spune că, din datele pe care le-au colectat până acum agenții săi și ai aliaților, nu există semne care să arată că președintele rus ar fi început pregătirile pentru un atac nuclear, însă această posibilitate nu trebuie ignorată. Vladimir Putin nu concepe să piardă acest război, drept urmare, fiind disperat, acum poate deveni și mai imprevizibil și periculos.


„Nu e loc de compromis, pentru că Putin crede că Ucraina trebuie distrusă. Ucraina ca stat trebuie eliminată. Ucrainenii nu sunt dispuşi să facă un compromis cu acest lucru. Acum, după atâtea sacrificii şi tragedii precum Bucha, vor vrea să elibereze toată ţara”, a spus Gari Kasparov, fost campion mondial la șah.



De ce este importantă această zi

9 Mai este oportunitatea lui Vladimir Putin de a arăta lumii cât de puternică este Rusia din punct de vedere militar. Azi, liderul de la Kremlin ar putea transforma așa-zisa „operațiune militară specială” din Ucraina în război, ceea ce i-ar permite să facă mobilizarea generală și să naționalizeze și să rechiziționeze bunuri.

Un alt scenariu este acela în care liderul rus ar putea anunța anexarea regiunii separatiste Donbas. Totuși, cea mai îngrijorătoare acțiune de care se teme întreaga lume rămâne amenințarea nucleară.