Finlanda a fost desemnată pentru a cincea oară la rând „cea mai fericită țară din lume”

„Țările care au înregistrat cele mai mari progrese (n.r. în clasament) au fost Serbia, Bulgaria şi România. Ţările cel mai prost clasate sunt Liban, Venezuela şi Afganistan", conform „World Happiness Report" (n.r. Raportul Mondial al Fericirii), un studiu anual sponsorizat de Organizaţia Naţiunilor Unite şi lansat în urmă cu un deceniu.


Libanul ajunge pe penultimul loc, cu un scor de 2,95 puncte, după Zimbabwe și chiar înaintea Afganistanului, ultima țară din clasamentul pe 2022, cu un scor de 2,40.

Germania și Canada au coborât un loc, ajungând pe pozițiile 14 și 15, dar înaintea Statelor Unite, care ocupă locul 16, potrivit clasamentului oficial care cuprinde aproximativ 150 de țări.

Franța e pe locul 20, „cea mai bună poziție de la lansarea studiului”, în vreme ce Regatul Unit își păstrează locul 17. Printre celelalte mari puteri, Brazilia se află pe locul 38, Japonia pe 54, iar Rusia scade în clasament, ajungând pe locul 80.



Studiul folosește sondaje Gallup în care oamenii sunt întrebați care este nivelul lor de fericire. Printre criteriile utilizate pentru evaluare sunt incluse Produsul Intern Brut (PIB), nivelul de solidaritate, de libertate individuală și de corupție.

Foto: happiness-report.s3.amazonaws.com