Rinat Akhmetov, de vorbă cu jurnaliștii de la Forbes Ucraina

Rinat Akhmetov este considerat cel mai bogat om din Ucraina și a profitat de acest lucru, donând o mulțime de bani pentru cei aflați la nevoie în țara vecină, unde bombardamentele continuă de 15 zile și care au făcut mii de victime. Din cauza atacurilor milioane de ucraineni au decis să se refugieze în alte țări pentru a scăpa cu viață, dar speră că într-o zi se vor putea întoarce acasă.

În ceea ce privește averea pe care o deține patronul lui Șahtior Donețk, de când Ucraina a fost invadată de ruși, aceasta a scăzut de la 14 la 6 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă enorm, dar nu regretă nimic. Acesta a înființat o fundație care se ocupă cu oferirea de apă, mâncare și medicamente în cele mai afectate zone din Ucraina.


"Toate firmele noastre se concentrează în aceste momente pe sprijinirea oamenilor. Fundația pe care am înființat-o încearcă să ofere apa, mâncare și medicamente în zonele dificile. Am ajutat și armata cu tot ce ni s-a cerut.

Sunt în Ucraina și nu voi pleca. Împărtășesc aceleași sentimente cu toți ucrainenii: abia aștept să obținem victoria în acest război. Apoi vom începe să reconstruim o țară mai fericită și mai prosperă. Voi pune la dispoziție tot ce am pentru a ne îndeplini acest țel", a declarat Rinat Akhmetov, pentru Forbes Ucraina.