Ziua 5 a războiului dintre Rusia și Ucraina începe cu negocieri

„Nu este o amânare, întâlnirea va avea loc dimineaţă din cauza unei probleme logistice de partea ucraineană", a relatat o sursă citată de agenţia rusă de presă TASS.


Purtătorul de cuvânt al preşedintelui ucrainean, Serghei Nikiforov, a comunicat duminică, pentru nv.ua, că, din cauza măsurilor logistice complexe și a necesității de a garanta siguranța delegației ucrainene, va mai dura câteva ore pentru ca aceasta să ajungă la locul întâlnirii. Ambele teritorii au anunțat că vor negocia în Belarus.

Ucraina a transmis că va face acest lucru la punctul de control Aleksandrovka (Belarus)-Vilcea (Ucraina), iar Minskul va fi responsabil pentru securitatea delegaţiei ucrainene. Înainte, Kievul a refuzat să se întrunească cu delegația rusă la Minsk din cauza implicării Belarusului în războiul împotriva Ucrainei.


„Am putea vorbi la Minsk dacă nu ar exista acţiuni agresive de pe teritoriul său, dar acum spunem nu Minskului. Alte oraşe pot găzdui (negocierile)", a explicat Volodimir Zelenski.


Șeful de stat ucrainean a menționat că a fost de acord cu această întâlnire „pentru ca ulterior niciun cetățean al Ucrainei să nu aibă nici cea mai mică îndoială că eu, în calitate de președinte, nu am încercat să opresc războiul când totuși exista o șansă, fie ea și mică”.


Zelenski nu are mari așteptări

Președintele Volodimir Zelenski a declarat, într-o scurtă declarație televizată, că nu se așteaptă la mare lucru de la întâlnirea dintre delegațiile ucraineană și rusă.


„Voi spune sincer, ca întotdeauna: nu prea cred în rezultatul acestei întâlniri, dar lăsați-i să încerce.(...) Și, în timp ce băieții noștri sunt acolo (delegația ucraineană – n.red.), președintele este aici, șeful de stat major este aici, primul-ministru este aici, armata este aici, comandantul șef este aici. Ne vom apăra cu toții statul și granițele noastre”, a declarat Zelenski.


Potrivit lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, din delegația rusă fac parte oficiali din ministerele de Externe și Apărării, cât și de la cabinetul președintelui Vladimir Putin.