Un gigant american, cel mai mare furnizor global de servicii turistice online, vine în România

Cunoscuta platformă de rezervări de călătorii plănuia de ceva vreme să deschidă primul său centru de excelență în care să se pregătească și să lucreze sute de oameni specializați în domeniul IT. România a fost teritoriul care i-a surâs.

„În primul rând, datorită calităţii umane pe care o găsim aici. Mă refer la forţa de muncă înalt calificată, la diversitatea forţei de muncă pe care o găsim aici şi la o experiză în domeniile noastre de interes: IT, tehnologie, dar nu numai. Şi, evident, datorită competenţelor deosebite pe care la avem în România la capitolul limbi străine”, a declarat Anca Fotache, Directorul General al Centrului de Excelență.

Investiția totală făcută în țara noastră se va ridica până în anul 2027 la 100 de milioane de euro. Sediul companiei, aflat în centrul Capitalei, dispune de 4000 de mp, în care sunt 24 de săli de ședință, de diferite dimensiuni, cât și multe zone comune de relaxare. Compania a reușit să atragă peste 150 de oameni în scurt timp și urmează ca în cinci ani să aibă în jur de 500 de angajați în România.

Ei vor trebui să susțină operațiunile de securitate cibernetică și monitorizare a fraudelor, infrastructura IT și analiza achizițiilor. Va fi nevoie, de asemenea, de specialiști în domenii precum Data Governance, FinTech și marketing. Ei vor lucra pentru a se asigura de buna funcționare a celor 13 branduri ale companiei.

„Booking.com, Agoda, OpenTable, Kayak, PriceLine şi RentalCars, printre multe altele şi ne considerăm epicentrul digital al călătoriilor”, a declarat David Goulden, vicepreședinte și CFO.

„Sunt foarte multe oportunităţi de creştere şi dezboltare în Bucureşti, în România. Sunt mândră de faptul că feedback-ul pe care l-am primit până acum de la clienţii interni se referă nu doar la competenţele tehnice. Ci la ceea ce ei numesc etica muncii: proactivitate, orientarea către soluţii”, a completat Anca Fotache, Directorul General al Centrului de Excelență.

De ce au ales România?

Chiar dacă la prima vedere am putea crede că motivul pentru care americanii au ales România este forța de muncă ieftină, realitatea este alta, căci în domeniul IT salariile sunt aliniate la media europeană.

„Au ales România pentru că e în UE şi e un lucru important şi pentru că au văzut că sunt şi alte ţări aici. Dacă sunt Microsoft, Amazon şi multe altele. La chirie, costurile sunt mai mici, se adună. Internetul e mai bun aici şi eu un argument despre care se vorbeşte puţin”, a explicat George Butunoiu, consultant în executive search.