Potrivit unui comunicat de presa transmis de Politia Judeteana Bistrita-Nasaud, Serviciul de Medicina Legala a efectuat necropsia in cazul pacientului care a murit la Spitalul Judetean in cursul zilei de marti, iar concluziile provizorii ale medicilor legisti arata ca moartea barbatului a fost violenta, s-a datorat asfixiei mecanice prin inec si poate data din 14 august, transmite MEDIAFAX.
Conform politistilor, barbatul de 61 de ani care locuia fara forme legale in satul Corvinesti, comuna Matei, a fost internat, in 23 iulie, la Spitalul Judetean de Urgenta Bistrita-Nasaiud, in stare de ebrietate, cu multiple arsuri, produse in urma unei autoincendieri accidentale, el adormind cu tigara aprinsa sub o capita de fan.
In 14 august, Politia a fost sesizata prin 112 ca pacientul a fost gasit decedat in baia de la sectia Chirurgie arsi.
"In urma efectuarii necropsiei, la 17 august, ni s-au comunicat concluziile provizorii, respectiv ca moartea barbatului a fost violenta, s-a datorat asfixiei mecanice prin inec si poate data din 14 august. La examenul extern s-au constatat leziuni traumatice produse prin arsura aflate in curs de vindecare", se arata in comunicatul IJP.
Conform aceleiasi surse, s-a stabilit ca barbatul se deplase din proprie initiativa si fara a anunta personalul medical in baia sectiei Chirurgie arsi dupa ce obtinuse cheia de la un alt pacient. El a fost gasit mort in cada din baie.
La finalizarea cercetarilor, se va propune o solutie prin Parchetul de pe langa Judecatoria Bistrita.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Moartea pacientului din Bistrita a fost una violenta.