Discutiile s-au purtat pe mai multe teme: maniera de conducere, economie, imigrare, energie nucleara. Acuzatiile de minciuna si calomnie au fost schimbate de mai multe ori intre cei doi.
Sondaj pentru alegerile din Franta: Hollande ar castiga
"Mintiti", a declarat Sarkozy in momentul in care Hollande sustinea ca actualul presedinte a condus o politica care i-a favorizat pe cei bogati. "Este evident un laitmotiv care ar trebui sa fie insuportabil pentru mine dar care pare a fi o obisnuinta in vorbele dumneavoastra", i-a raspuns Hollande.
Intr-un decor sobru, amandoi imbracati in costum negru si cu o cravata neagra, cei doi oameni politici au inceput cu dezbaterea temei unitatii.
"Vreau sa fiu presedintele unitatii. Francezii s-au opus unul contra altuia, divizat, vreau sa-i reunesc. Acesta este directia schimbarii pe care o propun", a declarat Hollande, mai ofensiv decat era asteptat si echilibrat pe durata intregii dezbateri, potrivit MEDIAFAX.
Declaratia lui a fost contestata de catre Sarkozy. "Am o dovada al acestui spirit de unitate: nu au existat violente pe toata durata mandatului meu de cinci ani", a replicat conservatorul, citand reformele dificile pe care le-a introdus, un exemplu fiind reforma pensiilor. "Exista cei care vorbesc despre unitate si cei care o fac", a daugat el.
"Domnule Sarkozy, nu va sta bine sa va dati drept victima", a raspuns Hollande, continuand prin a declara ca el condamna "toate excesele".
Sarkozy si-a acuzat adversarul ca "mimeaza" stilul de oratorie al lui Francois Mitterrand, presedintele socialist ales in 1981.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Dezbateri aprinse intre Sarkozy si Hollande.