In acest comunicat, Agentia nu ofera informatii asupra a ceea ce intentioneaza sa faca dupa acest esec, pe care il va dezbate in cadrul Consiliului Guvernatorilor pe 5 martie.
In comunicat, directorul general al Agentiei ONU, japonezul Yukiya Amano, si-a exprimat personal "dezamagirea" fata de atitudinea iranienilor. "Este dezamagitor ca Iranul nu a acceptat cererea noastra de a vizita Parchin in prima sau cea de a doua misiune", a declarat el, citat in document. "Noi ne-am angajat cu un spirit constructiv, dar nu s-a ajuns la niciun acord", a adaugat Amano.
In pofida acestui fapt, anunta AIEA, "au fost depuse eforturi intense intr-o incercare de a se ajunge la crearea unui document care sa permita clarificarea problemelor in suspans in legatura cu programul nuclear iranian, mai ales cele referitoare la posibile dimensiuni militare. Din nefericire, nu s-a putut ajunge la un acord asupra acestui document", scrie MEDIAFAX.
Declaratiile de partea iraniana au fost diferite. Ambasadorul Teheranului la AIEA Ali Asghar Soltanieh, prezent la negocierile din capitala iraniana, a declarat marti ca "aceste negocieri vor continua in viitor". Cea de a "doua runda a negocierilor a vizat cooperarea si intelegerea reciproca dintre Iran si AIEA", a continuat el, calificand discutiile ca "intense", dar fara sa ofere detalii despre continutul acestora.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului AIEA: Dezbaterea problemei nucleare din Iran, un esec.